În data de 4 aprilie, la ora 10:46, pe adresa săptămânalului mureșean Punctul (redactia@punctul.ro) ne-a fost remis un Drept la replică de la cei 7 medici urologi semnatari al ,,Memoriului”, trimis la CJ spre soluționare. Publicăm în continuare dreptul la replică exact așa cum l-am primit, cu mențiunea că nu ne asumăm eventualele greșeli de punctuație și ortografie prezente în text …
Replica la “cruciada” dr. Vass
( articol aparut in 02.04.2012 in ziarul “Punctul”)
Cu toate ca ne-am propus sa facem o conferinta de presa pe tema “Memoriului” doar dupa, cum era si normal, aparitia unui punct de vedere oficial al autoritatilor locale( raspuns pe care-l asteptam cu nerabdare dupa implinirea celor 30 de zile oficiale),nu ne-am putut abtine sa nu raspundem provocarilor venite din partea dr. Vass, putand fi acuzati, altfel, de “non combat”, sau, mai grav, de marturie mincinoasa.Sa o luam punctual:
Replica la replica ATI-istilor
In materialul remis de medicii ATI acestia se prevaleaza, cu obstinatie, de litera legii si anume de Ordinul M.S. 1500/2009.Foarte corect! Compartimentul ATI Urologie-Litotritie se incadreaza, conform legii mai sus amintite, in salon de terapie intermediara/ingrijire postoperatorie(TIIP), dar numai la capitolul criterii de internare si externare(ANEXA 4 la Regulament), dar legea de mai sus stipuleaza, OBLIGATORIU, pentru a lua fiinta un astfel de compartiment, inca doua criterii care nu sunt nici pe departe indeplinite:
-normarea personalului mediu si auxiliar(Anexa 7 la Regulament): legea prevede 1 asistenta la 4 paturi, deci la 10 paturi sunt 2 ½ norme, ori acest criteriu nu este indeplinit pe timpul turei de noapte, din lipsa de personal. De aici va puteti da seama de cheltuielile suplimentare pe care le incumba un astfel de compartiment cu care noi nu am fost de acord( lucru mentionat in memoriu), activitatea desfasurandu-se normal de atatia zeci de ani pana acum fara acesta. In privinta cheltuielilor salariale suplimentare cele mentionate in memoriu se pot verifica oficial la Compartimentul RUNOS al SCJ, medicii ATI nu pot fi credibili in acest sens( am ruga pe semnatara articolului intai sa verifice oficial datele primite inainte de a fi tiparite, conform codului deontologic al jurnalistilor profesionisti).
-in Anexa nr. 5 la Regulament este prevazuta dotarea MINIMA cu echipamente si aparatura medicala/pat TIIP.Acest compartiment ATI, fortat infiintat, nu se incadreaza la urmatoarele puncte: A 1, A 2 a) , 2b),2e),2f),2g),A3a),3c),3d),A4a),4b),4c),4d),4e),A5,A6,A7,A8,B-la toate subpunctele enumerate in lege.
In proportie de 95% NU are dotarile MINIME necesare, CONFORM LEGII IN VIGOARE ( pe care chiar medicii ATI o invoca in apararea lor), pentru a se putea, legal, constitui. Atunci ne punem firesc intrebarea: cine a fundamentat juridic si profesional, stiintific, infiintarea acestui compartiment, pentru a putea primi avizul necesar de la minister si apoi de la Consiliul Judetean, cine si-a dat girul din CJ, pentru a fi tras la raspundere pentru cheltuirea nejustificata a banului public, in nici un caz nu credem ca este de vina “septuagenarul” presedinte al Comisiei Social-Culturale, stimabilul dr. Kakasi Alexandru!
Incheiem cu o intrebare legitima: daca ordinul mai sus mentionat este executoriu, asa cum se sustine de catre colegii ATI-sti, de ce a fost nevoie de 3 ani pentru implementarea lui, desi dotarea este aproape inexistenta, ca si in anul 2009?Aceasta sa se datoreze, oare, schimbarii conducerii clinicii, singura schimbare produsa recent, care, se stie, nu convine deloc dr. Vass si dr. Golovei, medc ATI, producandu-se, astfel, o alta segregatie? Noi tot sustinem, ca si in memoriu, ca altele au fost interesele care au dus la cheltuirea nejustificata a banului public…
Replica la “ Nu vrem…”( apropo,am ajuns o tara in care fiecare face ce vrea…)
Sa o luam, din nou, punctual!
Sa respectam adevarul istoric: prima litotritie extracorporeala s-a efectuat, pentru prima data in tara noastra, in anul 1991, de catre domnul prof. Dr. Boja Radu, sub indrumarea directa a prof. Dr. Dorin Nicolescu, in Clinica Urologie, pe atunci neexistand acest Compartiment separat de ESWL.In timp pacientii pentru ESWL au inceput sa fie internati si tratati, in clinica, in saloane separate de restul pacientilor, avand si un corp de asistente care deserveau, exclusiv, aceste saloane( pentru conformitate se pot lua interviuri, in aceasta privinta, medicilor mai vechi din clinica: dr. Schwartz L. Dr. Catarig C., dr. Golea O. Conf. Dr. Martha O., dr. Nedelcu S., cat si asistentelor “veterane” din acea perioada, care activeaza, actualmente, in cadrul Comprtimentului Urologie-ESWL: as. Potcoava Katalin, as. Schmidt Edith,as. Toganel Claudia.
In anul 2000, dupa pensionarea onorabilului Prof. Dr. Dorin Nicolescu, seful clinicii, Prof. Dr. Osan Virgil, director al spitalului la acea vreme, infiinteaza acest compartiment, conferindu-i un statut separat, profitand, asa cum am mentionat in memoriu, de reducerea paturilor in sectiile care depaseau 100 de paturi, afirmatie care se poate verifica in arhiva Autoritatii de Sanatate Publica si in cea a spitalului.
Nu intelegem referirea facuta de dr. Vass privitoare la restructurarea clinicii in 2010! Ne-ar fi placut ca dr. Vass sa atinga problema normativului actual al medicilor din clinica( alarmant de necorespunzator) rezultat in urma trecerii celor 8 paturi in structura Compartimentului ATI !!!
In memoriul nostru NU am negat activitatea prestata de colega noastra dr. Simion Carmen in decursul timpului, ba din contra am subliniat( daca s-a citit memoriul) ca este singurul medic care, la ora actuala, face litotritie extracorporeala! Ce am “afirmat” noi este numarul foarte mic de cazuri( 54 pacienti contractati si decontati lunar de Casa de Asigurari de Sanatate Mures- a se face verificarile necesare!) care nu va duce nicidecum la amortizarea investitiei facute! Din cifrele comunicate de dr. Simion reiese un numar de 5-6 tratamente/zi( pentru ca uneori sunt necesare si 2-3 tratamente la acelasi bolnav), dar Casa de Asigurari deconteaza tot 54 de pacienti/luna, desi numarul tratamentelor este de 100/ luna, sa zicem.Prin reintrarea in structura clinicii a compartimentului, acest aparat va putea fi folosit de toti medicii care au competenta ESWL, putandu-se contracta astfel un numar mai mare de pacienti cu Casa de Asigurari, spitalul incasand mai multi bani!
In legatura cu exercitiul financiar al Compartimentului Urologie-ESWL versus clinica, avem serioase rezerve: niciodata, pana anul trecut, ESWL-ul nu a avut excedent ci numai pierderi, date de nerealizarea indicatorilor mentionati in memoriu( pe care din nou dr. Vass ii eludeaza cu buna stiinta), cat si de costurile foarte ridicate de intretinere si reparatii ale acestui aparat!
In privinta costului aparatului insusi dr. Vass a afirmat, public, in plenul colectivului de medici ai clinicii, in sedinta in care nu a permis accesul altor colegi la folosirea aparatului, celebra fraza:”Eu am adus acest aparat de 700.000 euro si nu va dau voie sa lucrati pe el, pentru ca asa vreau eu!” Inadmisibil! Pe banii statului!
Suntem foarte deschisi la interviuri luate studentilor vis-a-vis de accesul acestora la aparatul de la ESWL!Am dori sa stim si noi cati au vazut acel aparat!Dupa stiinta cadrelor didactice din clinica nici unul!Dar poate cei de la fara frecventa l-au vazut!
Am fost siderati de afirmatia cum ca urgentele de la ESWL sunt rezolvate EXCLUSIV de dr. Golea si dr. Vass! Da, dr. Golea este in stare si a rezolvat mare parte din urgentele aparute in urma tratamentului ESWL, de altfel un profesionist desavarsit, dar memoria ne joaca feste cumplite cand vine vorba de aportul dr. Vass in acest sens. NICIODATA dr. Vass nu a rezolvat vreo urgenta de la ESWL( se pot verifica condicile operatorii), nefiind in stare de acest lucru singur, fara ajutor!Ultima urgenta majora rezolvata de “medicii de la ESWL” a fost in data de 30.03.2012, nr. F.O. 19467/265ESWL, de catre dr. Porav Daniel.,medic in cadrul Clinicii Urologie, la rugamintea expresa a dr. Simion C.
Vorba preferata a dr. Vass:”Despre ce vorbim aici…” lasa loc de concluzii.
Mentinandu-si linia de “a baga sub pres” problemele cu adevarat importante semnalate in memoriul nostru, dr. Vass nu “sufla o vorbulita” despre refuzul, total nejustificat, al medicilor de la ESWL, de a efectua serviciul de garda si consultatii in Ambulatorul de urologie al spitalului, asa cum prevede legea, ce sa mai vorbim despre un punct de vedere al domniei sale vis-a-vis de uriasele fonduri folosite, absolut inutil, pentru infiintarea, in cadrul Compartimentului ESWL, a unei sali de operatii, asta in contextul in care exista deja 5 asemenea sali la care au acces nelimitat!!Si in acest caz suntem foarte curiosi cine a aprobat aceste fonduri, din cadrul C.J. Mures, totodata dorind a se face publica nota de fundamentare privitoare la infiintarea acestei sali, banii care se vor cheltui fiind bani publici!Oare consilierii judeteni au fost informati atunci cand s-a votat bugetul spitalului sau nu?
La final trebuie sa spunem un lucru: nu intelegem cum un “ziarist” isi permite sa judece activitatea unui medic in necunostinta de cauza, afirmand ca a suferit vreun pacient in urma depunerii unui memoriu, care semnaleaza grave nereguli, catre autoritatile locale competente!Asteptam dovezi in acest sens sau scuze publice la adresa celor 7 medici urologi( din totalul de 11 al clinicii), pe care se presupune ca i-a vizat aceasta afirmatie tendentioasa!Credibilitatea unei clinici este data de calitatea actului medical, a oamenilor care activeaza in aceasta si nicidecum de “vorbaria politicianista”, care incearca sa devieze atentia de la realele probleme, fara a folosi nici un temei legal.
Pana la aparitia raspunsului oficialitatilor ne rezervam dreptul de a nu mai raspunde provocarilor de orice fel!
Conf. univ. dr. Martha Orsolya şi doctorii – Adrian Chiujdea, Ovidiu Mălău, Daniel H. Porav, Călin Chibelean, Sorin Nedelcu, dr. Mutnik Dorjan.
Cred că limba română o stăpânesc bine, aşa că ştiu ce am scris şi îmi asum ce am scris în materialul amintit. Mai mult, dintr-o decenţă, care nu mi se pare a-l caracteriza pe cel care a întocmit şi memoriul şi dreptul la replică, ca să mă opresc doar la faptul că apar aceleaşi greşeli de ortografie, am preferat să nu citez toate numele incriminate în memorii şi în punctele de vedere pentru a afla mureşenii şi pacienţii de ce se ocupă medicii în loc să îşi facă meseria, potrivit jurământului lui Hipocrate. Pentru că aţi pus la îndoială calitatea mea de jurnalist, îmi voi permite la rândul meu să vă solicit să îmi adresaţi scuze publice, rezervându-mi dreptul de a merge mai departe în situaţia contrară.
P.S. Să nu uităm că jumătate din semnatari aţi fost contactaţi de către colegii subsemnatei şi nu aţi dorit să declaraţi nimic.
Ligia Voro