Stirile Punctul

Drept la replică

În urma apariției în spațiul public a unui articol de presă, care face referire la persoana mea, pentru corecta informare a publicului, înțeleg să fac următoarele precizări:

    De multă vreme, am observat că această redacție a ales să vă dezinformeze, în mod repetat, în privința activității mele. 

La început, nu am acordat atenție acestor aspecte, cu atât mai mult cu cât știam că ele nu reprezintă adevărul, însă doresc să vă transmit și punctul meu de vedere, întrucât nu îmi doresc să se creadă că, prin lipsa mea de reacție, ceea ce s-a scris este adevărat.

   Referitor la precizările din trecut ale acestei redacții, din care rezultă ca aș fi fost schimbat din funcția de șef al IPJ Mureș din cauza unor relatări ale acestei publicații, privind anumite aspecte neconforme în activitatea mea profesională, menționez că, începând cu 14.09.2021, am îndeplinit, prin împuternicire, atribuțiile mai multor funcții de conducere în structurile Poliției Române, iar de la 1.12.2024 am fost numit în funcția de șef IPJ Constanța ( în urma promovării concursului organizat la nivelul conducerii Poliției Române, funcție prevăzută cu un coeficient superior celei de șef al IPJ Mureș, preluând atribuțiile acestei funcții într-un moment foarte greu, respectiv punerea în aplicare a proiectului pilot, privind reorganizarea primului inspectorat județean de poliție).

Așadar, nu am fost schimbat de la conducerea IPJ Mureș și dovadă stă faptul că, în perioada 14.09.2021-1.12.2024, puteam oricând să revin pe postul ocupat de mine la Mureș, în toata această perioadă fiind titularul de drept al acestei funcții, iar acest lucru neavând caracter de sancționare a mea în vreun fel anume, ci dimpotrivă, a reprezentat o promovare în structurile Poliției Române ( pentru corecta informare a opiniei publice și aflarea adevărului, solicit publicației Punctul să solicite un punct de vedere de la nivelul conducerii MAI sau a Poliției Române, din care să rezulte dacă eu am fost vreodată cercetat disciplinar sau dacă împotriva mea s-a dispus vreo sancțiune disciplinară, urmând să se facă public rezultatul primit).

În legătură cu evenimentul din 2021, pe linie rutieră, precizez că, deoarece mi s-a făcut o nedreptate, fapta imputată neexistând, am înțeles să acționez în justiție acea situație, doar pentru aflarea adevărului, așa cum cred că este îndreptățit și cum ar face oricare cetățean căruia i s-ar “pune în cârcă pure invenții cu caracter denigrator “, fapt care a deranjat foarte tare, inclusiv această redacție, care a ales să mă denigreze continuu, fără să urmărească rezultatul verificărilor și fără să îmi solicite vreodată un punct de vedere, referitor la acuzațiile pe care mi le aduce.

De asemenea, în referire la faptul că persoana mea “ a iesit complet din sistem…este în structura de conducere a Poliției de frontieră – cu mult mai puțină importanță si influență”, precizez că potrivit OUG nr 104 din 2001, “Poliția de Frontieră Română face parte din Ministerul Afacerilor Interne și este structura specializată a statului român, care exercită atribuțiile ce îi revin cu privire la supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea și combaterea migrației ilegale și a faptelor specifice infracționalității transfrontaliere săvârșite în zona de competență, respectarea regimului juridic al frontierei de stat, pașapoartelor și străinilor, asigurarea intereselor statului român pe Dunărea interioară, inclusiv brațul Măcin si Sulina, situate în afara zonei de frontieră, în zona contiguă și în zona economică exclusivă, respectarea ordinii și liniștii publice în zona de competență, în condițiile legii”, precizez că în continuare fac parte din Poliția Română, sunt titular al funcției de șef IPJ Constanța, iar în prezent sunt împuternicit în funcția de adjunct al inspectorului general al Poliției de Frontieră Române.

Afirmațiile redacției în cauză privitor la o ierarhizare a importanței structurilor statului, consider că sunt complet eronate, aceste structuri contribuind în egală măsură la realizarea obiectivelor instituționale în planul ordinii și siguranței publice.

De asemenea, asigur respectiva redacție, că în toată această perioadă nu “ m-am tot plimbat în funcții de conducere “, ci am răspuns cu responsabilitate solicitării eșalonelor superioare, de a contribui prin experiența mea profesională în gestionarea situației operative la nivelul mai multor unități ale MAI, acolo unde situația a impus acest lucru.

În concluzie, stimați cetățeni ai județului Mureș, doresc să vă mulțumesc pentru colaborarea foarte bună pe care am avut-o de-a lungul timpului și să vă asigur că am rămas în continuare dedicat muncii mele în plan profesional și voi continua să imi aduc aportul la îndeplinirea tuturor obiectivelor instituționale ale structurilor în care îmi desfășor activitatea, cu onoare și profesionalism, iar în viitor voi iesi cu un punct de vedere, de fiecare dată când voi constata neadevăruri si rea-credință, pentru că dumneavoastră meritați respect și o corectă informare.

Cu deosebită considerație, chestor principal de poliție Dumitru Bîltag