La data de 16 iulie a.c., in jurul orei 12:00, polițiști rutieri din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, au oprit în trafic, pe Bulevardul 1 Decembrie, din localitate, un autoturism condus de către un tânăr de 20 de ani, din municipiul Târgu Mureș.
Întrucât conducătorul auto avea un comportament suspect, polițiștii l-au testat cu aparatul DRUG TEST, care a indicat o valoare pozitivă pentru substanțe psihoactive.
Conducătorul auto a fost condus la UPU SMURD Târgu Mureș, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a substanțelor prezente în organism.
Cercetările sunt continuate pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.
#La data de 17 iulie a.c., ora 02:05, polițiști din cadrul Poliției municipiului Târgu Mureș, au identificat pe strada Brașovului, din municipiu, un bărbat, de 54 de ani, din Târgu Mureș, în timp ce conducea un autoturism.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotestul, care a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul în cauză, a fost condus la unitatea spitalicească, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.