Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, joi, că estimările potrivit cărora drumul de centură, inaugurat recent, va devia circa 100.000 de maşini lunar, adică aproape 20% din trafic, s-au dovedit a fi corecte.
„Nu avem, încă, în acest moment senzori de numărat maşini montate pe şoseaua de centură, dar urmează să facem şi acest lucru. Am avut senzori pe drumurile vechi şi, practic, putem să vedem diferenţa. Deci, nu vă pot spune câte maşini au trecut exact pe şoseaua de centură, dar pot să vă spun cu câte maşini au intrat mai puţin în oraş faţă de perioada dinainte (…) Deci, dinspre localitatea Coşeni, zilnic, în medie, au intrat cu 1.600 de maşini mai puţine în timpul săptămânii şi cu 1.000 de maşini în timpul weekend-ului. Dinspre Miercurea-Ciuc, cifra este de 1.800, respectiv 1.200. Dinspre Ozun nu vă pot spune, că nu am avut acolo senzori, dar dacă facem un calcul o să ajungem undeva la 96.000 de maşini pe lună, cam 20% din traficul total. Deci, aproape o sută de mii, cifra pe care am spus-o, acolo suntem, deci, am estimat corect”, a declarat Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a ţinut să evidenţieze în mod deosebit faptul că varianta ocolitoare a municipiului a scos camioanele din oraş, aproape 70% din traficul greu fiind deviat pe drumul de centură.
„Eu cred că se simte, oricine merge şi pe strada Lunca Oltului, şi pe Ciucului, şi pe Păiuş David, simte foarte mult diferenţa. Ceea ce doresc să spun e că noi aşa am pregătit lucrările, ca anul viitor să schimbăm stratul de uzură pe strada Lunca Oltului. Nu am schimbat anul acestea, tocmai pentru că n-am vrut să mai treacă traficul greu pe un asfalt nou, dar anul viitor o să schimbăm stratul de uzură. Pe strada Păiuş David o să reconfigurăm benzile de circulaţie. Încă nu avem o decizie finală, dar avem două scenarii: ori va fi o bandă dedicată transportului în comun, pe care vor putea circula şi bicicliştii, ori vom face benzi separate şi protejate pentru biciclişti. Deci, acum avem patru benzi, nu are niciun sens să fie patru benzi acolo, pentru că circulaţia este deviată pe drumul de centură şi sunt foarte multe persoane care circulă cu bicicletele şi între Chilieni şi Sfântu Gheorghe şi în zona fabricilor şi atunci vrem să protejăm şi bicicliştii”, a mai spus primarul Antal Arpad.
Centura ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, care a fost construită în decurs de aproape doi ani din fonduri europene, a fost deschisă circulaţiei la mijlocul acestei luni, fără ceremonii oficiale.
Drumul de centură, în lungime de 11,56 de kilometri, se desprinde din DN12 (E578) Braşov-Bacău, înainte de localitatea Coşeni, şi reintră în acest drum în partea de nord a municipiului, la ieşirea spre Miercurea Ciuc, după ce ocoleşte localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.
Pe traseul noii variante ocolitoare au fost construite 4 sensuri giratorii care asigură conexiuni cu DN12, DJ103B şi DN13E şi trei pasaje peste calea ferată şi peste Râul Olt. Drumul de centură este prevăzut şi cu două spaţii de servicii dotate cu toalete publice, precum şi cu 50 de locuri de parcare pentru autoturisme şi 32 de locuri de parcare pentru autocamioane. Partea carosabilă are câte o bandă pe sens, fiecare cu o lăţime 3,50 m, iar viteza de proiectare este de 80 km/h.
Investiţia s-a cifrat la peste 250 de milioane de lei şi a fost finanţată din fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov au precizat că varianta ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe este cea mai mare investiţie de acest fel din judeţul Covasna din 1990 până în prezent. AGERPRES