Autoritățile din Alba au semnat finanțarea pentru un drum care va deschide o nouă rută turistică în județ.Este vorba despre zona mănăstirilor care se regăsesc de-a lungul unui drum care pornește de la Teiuș și intersectează Transapuseana, la Ponor. Autoritățile intenționează să reabiliteze drumul județean DJ 750C. Consiliul Județean estimează că durata derulării întregii investiției este de 36 luni, până în august 2027.
Drumul facilitează legătura dintre microregiunea Munților Apuseni și microregiunea Mureșului, traseul fiind format din 2 tronsoane cu o lungime totală de 38 de kilometri, între care se află interpus un sector de aproximativ 12 de kilometri din DJ107I, recent reabilitat.
Drumul care va fi reabilitat traversează mai multe localități: Sălciua, Ponor, Râmeț, Stremț și Teiuș. O parte dintre aceste localități sunt incluse în Zona Montană Defavorizată a județului.
Drumul care va fi modernizat traversează parțial arii naturale protejate și Situri Natura 2000, în zonă fiind 7 rezervații naturale, între care cele mai cunoscute sunt: Cheile Geogelului, Vânătarele Ponorului și Cheile Râmețului.
Întregul areal este bogat în monumente istorice: biserici de lemn, situri arheologice, muzee etnografice și abundă de evenimente culturale prin care sunt valorificate tradițiile și obiceiuri populare din Munții Apuseni.
Citeste continuarea pe Alba24.ro