„Tinerii, cei mai importanți în lupta cu schimbările climatice. Felicitări, Ibănești pentru acțiunile de voluntariat în care sunteți permanent implicați!
Mulțumesc tinerilor voluntari din comuna Ibănești pentru invitația la întâlnirea având ca temă voluntariatul și protejarea mediului înconjurător.Am avut oportunitatea de a prezenta importanța protejării mediului și a luptei împotriva schimbărilor climatice – unul dintre cele mai importante subiecte dezbătute în întreaga lume – atât din perspectivă parlamentară, dar și prin prisma participării mele la COP 25, la Madrid.Primăria Ibănești și Asociația “Ibănești – Orizonturi Noi” a dorit să mulțumească voluntarilor din Ibănești pentru activitatea lor, încurajând tinerii, în general, să se implice în voluntariat. Pentru că vocea și ideilor tinerilor contează!Tinerii voluntari prezenți au fost cei care au ajutat în pandemie, distribuind alimente vârstnicilor și izolaților. Au fost implicați în acțiuni de ecologizare, au lucrat în perioada inundațiilor. Toate acestea sub atenta coordonare a dlui primar Dan Vasile Dumitru.Au fost organizate, împreună cu Asociația, mai multe acțiuni de ecologizare, au fost ajutate persoane din case izolate, înzăpezite, sprijinind, de asemenea, mai multe persoane nevoiase.Felicitări, dle primar! Felicitări întregii echipe pe care ați format-o! Felicitări, Nicu Gliga!”, a declarat Dumitrița Gliga.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.