Noul ordin aduce o serie de lămuriri și în ceea ce privește documentele necesare, dar și în cazul unor situații particulare, precum reținerea permisului pe teritoriul altui stat.
Ministerul de Interne a lansat în dezbatere publică un proiect care reglementează condițiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării.
Prezentul ordin stabileşte condiţiile privind eliberarea:
a) permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, înainte sau după data expirării acestuia;
b) duplicatului permisului de conducere pierdut, furat sau deteriorat ori în cazul schimbării numelui titularului, cu păstrarea valabilității administrative.
Art. 2. – (1) Cererea privind eliberarea permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului, al cărei model este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, se depune personal de către titular la autoritățile competente să elibereze permise de conducere, în condițiile legii.
(2) În cazul cetăţenilor români care au domiciliul sau reşedinţa în România şi se află temporar în străinătate, cererea prevăzută la alin. (1) poate fi depusă prin mandatar, împuternicit prin procură specială autentificată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.