Durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani
Durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani

Durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care prevede că durata arendării terenurilor este de minimum 7 ani.

Propunerea legislativă modifică Legea nr.287/2009 privind Codul civil, în sensul instituirii duratei arendării de minimum 7 ani „pentru a asigura previzibilitate şi stabilitate”.

„Durata arendării este de minimum 7 ani şi se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă”, prevede proiectul.

Subarendarea totală sau parţială este interzisă, sub sancţiunea nulităţii, cu excepţia schimbului de utilizare a terenului între arendaşi.

Contractul de arendare încetează înainte de împlinirea termenului prin incapacitatea sau falimentul arendaşului ori prin neplata arendei în termenul prevăzut în contract. În cazul decesului arendatorului, moştenitorii sunt obligaţi să menţină contractul de arendare pe durata încheiată cu arendaşul.

În cazul vânzării terenului, cumpărătorul este obligat să menţină contractul de arendare până la expirarea termenului de valabilitate. Contractele de arendare încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi rămân valabile până la încetarea duratei acestora, mai prevede actul normativ. Camera Deputaţilor este for decizional. (Agerpres)