Ioan Eugen Man, fost arhitect-șef al Primăriei Tîrgu-Mureș, a intuit importanța grăitoare a bisericilor de lemn – martore peste timp a credinței poporului român și care au fost în timp tribună naţională, şcoală și aşezământ de cultură şi artă – și a lăsat românilor dovada grăitoare a existenței unor adevărate opere de artă.
Astfel, după ani de cercetare a mai multor biserici de lemn din judeţul Mureş, după ani de strângere a materialului documentar şi îndeosebi a celui ilustrativ, mai vechi sau mai nou, în anul 2005, sub egida editurii „Reîntregirea” a Episcopiei Ortodoxe Române din Alba Iulia, Ioan Eugen Man a scos de sub tipar lucrarea „Biserici de lemn din judeţul Mureş. Monumente de artă populară românească”. Autorul însuși mărturisește: ,,încă înainte de publicarea cărţii şi până în prezent, am continuat să mă preocup de această categorie de monumente, publicând mai multe studii în unele reviste de specialitate cum ar fi „Marisia”, a Muzeului Judeţean Mureş sau „Reghinul cultural”, a bibliotecii din Reghin, precum şi numeroase articole în presa locală. În paralel, pentru cinci biserici am întocmit documentaţiile tehnice în vederea renovării lor, fapt ce mi-a permis să le cunosc îndeaproape, ca trecut istoric, structură şi, mai ales, să cunosc elementele decorative, respectiv cele sculpturale şi picturale”.
Volumul „Biserici de lemn din judeţul Mureş. Monumente de artă populară românească” cuprinde câteva studii din cele publicate, cu menţiunea că, de această dată, referirile la bisericile prezentate sunt mult mai complete, întregite de un material ilustrativ bogat. Astfel, acest volum conturează aspectul istoric al ortodoxiei, dar evidențiază și specificul arhitectural al zonei transilvane mureșene.
Volumul cuprinde…
… un „Cuvânt de început” care introduce cititorul în lumea acestei categorii de monumente care, din nefericire, la nivel naţional multe sunt în pericol de dispariţie totală, fapt sesizat de numeroşi istorici de artă şi cercetători. De aceea, întocmirea unei baze documentare pentru fiecare biserică de lemn constituie o necesitate de primă urgenţă, cu stabilirea urgenţei de intervenţie.
De asemenea, Ioan Eugen Man a realizat un amănunțit ,,inventar”, prezentând situaţia bisericilor de lemn din judeţul Mureş, fiind menţionate bisericile aflate în stare de uzură avansată, unele fiind în pericol de prăbuşire. Dar cunoscutul arhitect nu pune accentul numai pe bisericile aflate în pericol, ci el scoate în evidență și dispariția unor biserici, care din cauza ignoranței au fost pierdute definitiv, acestea sunt în număr de 10, precum cele de la Band, Cecălaca, Logig, Oroiu, Valea Largă, altele fiind reconstruite cu preluarea unor elemente componente, precum biserica din Trei Sate sau Valea, două edificii, cele de la Mura Mare şi Subpădure fiind reconstruite în aceste localităţi, fără a se păstra tipologia şi mărimea iniţial avută.
Petru Maior ar plânge
Deosebit de bine documentat este studiul bisericilor de lemn de la Reghin şi Săcalu de Pădure, întocmit în anul 2003, amândouă monumente cu o încărcătură istorică, arhitecturală şi artistică. Monumentul de la Reghin, cunoscut şi ca Biserica lui Petru Maior, este valoros atât prin trecutul său istoric, unde marele cărturar a păstorit un timp, cât şi artistic, deosebit fiind decorul sculptural al acelor aripi-consolă şi de la ancadramentele uşilor şi ferestrelor. Biserica din Săcalu de Pădure se remarcă prin forma arhitecturală, cu acoperişuri suprapuse, prin decorul sculptural al intrărilor în prispă şi cel pictural creat de pictorul ţăran Ştenţel Condrat.
Unicat
Urmează studiile a nouă biserici de lemn şi anume cele din Culpiu, Cuştelnic, Iclănzel-Mădărăşeni, Lăpuşna, Mura Mică, Sântandrei – Miercurea Nirajului, Troiţa, Vălenii, diferite ca tipologie sau mărimi, însă toate de o valoare arhitecturală şi artistică deosebită. Remarcabile sunt bisericile de la Lăpuşna şi Cuştelnic, ale căror intrări în formă de gaură de cheie constituie un unicat în arhitectura de lemn din ţara noastră. La alte biserici, precum cele de la Culpiu, Cuştelnic, Iclănzel-Mădărăşeni, Lăpuşna remarcăm decorul sculptural exterior, prin acele aripi-consolă, ce coboară, uneori, până peste jumătate de înălţimea pereţilor sau a brâielor, aidoma funiei împletite. Ca să nu mai vorbim de valoarea decorativă interioară, pictura murală sau icoane, cum întâlnim la Culpiu, Lăpuşna, Mura Mică sau Vălenii, însă din nefericire altele sunt aproape pierdute, 
precum cele de la bisericile din Iclănzel, Sântandrei, Troiţa.
De la Mureș la Bihor, Maramureş şi Sălaj
În încheierea volumului autorul a prezentat câteva concluzii generale, în care bisericile descrise în volum le-a comparat cu câteva surori din alte ţinuturi, şi anume Bihor, Maramureş şi Sălaj, pentru că ,,bisericile de lemn româneşti prezintă forme unitare pentru întregul teritoriu al ţării noastre, la care o serie de cauze de ordin social, istoric, geografic, au generat diferite tipuri şi variante, ele constituind unităţi esenţiale şi invariabile în ceea ce priveşte destinaţia lor, variabile cu privire la plan şi elevaţie. Unitar este şi repertoriul ornamental, mijloacele de realizare al acestuia, o caracteristică principală a acestui decor fiind rolul constructiv al pieselor pe care este aplicat, fără a se deosebi de cel al caselor de lemn”.
Ioan Eugen Man
S-a născut la 2 octombrie 1940, în Hodac (județul Mureș). Încadrat la Primăria municipiului Tîrgu-Mures, compartimentul Arhitect-șef din anul 1962 până în anul 2000, când s-a pensionat. În perioada anilor 1986-1990 i se încredințează conducerea compartimentului, iar între anii 1990 și 2000 este șeful Biroului Urbanism și Gestiune Date Urbane. Este de asemenea, autor al mai multor studii de specialitate privind evoluția urbană a municipiului Tîrgu-Mureș și privitor la unele monumente de arhitectură din județul Mureș, publicate în revistele ,,Marisia” a Muzeului Județean Mureș, ,,Reghinul Cultural” din Reghin, AD. ,,Arhitext Desing” din București, „Anuarul Arhivelor Mureșene” din Tîrgu-Mureș, „Sangidava” a Fundației Culturale „Miron Cristea” din Toplița. Dintre lucrările publicate, menționăm: Evoluția urbană a municipiului Tîrgu-Mureș de la începuturi până la 1848 în trei numere (1984-1994), Un monument transilvănean mai puțin cunoscut: Biserica Evanghelică din Reghin (1999), Muzeul Etnografic, un monument de seamă al arhitecturii baroce din municipiul Tîrgu-Mureș (2000), Biserica veche Reformată din Suseni (2002), Primăria municipiului Tîrgu-Mureș – monument de arhitectură românească (2003), Biserica de lemn din Petelea (2004), ,,Prefectura Veche” _ monument de arhitectură baroca din Tîrgu-Mureș (2006), Casa Palffy – cel mai vechi monument în stilul baroc din Tîrgu-Mureș (2007), Similitudini și influențe ale arhitecturii populare din Moldova la bisericile de lemn de pe valea Superioară a Mureșului (2008), Două biserici de lemn orădene și relația lor cu monumentele similare de pe Valea Superioară a Mureșului (2008) etc.
În anul 2005, publică monumentala lucrare: Biserici de lemn din Județul Mureș, iar în anul 2006 primul volum al vastei lucrări: Tîrgu-Mureș, Istorie urbană. De la începuturi până în anul 1850, I. A mai publicat în cotidianul mureșean ,,Cuvântul Liber” aproape 40 de articole dedicate bisericilor de lemn din județul Mureș.
Având în vedere că volumul „Biserici de lemn din judeţul Mureş. Monumente de artă populară românească” reprezintă nu doar un document de certă valoare a istoriei Transilvaniei și un document de atestare a credinței strămoșești, ci este și un adevărat mozaic cultural care cuprinde un bogat material ilustrativ, ar fi necesar ca acest volum să apară în variantă color. Dar din cauza fondurilor insuficiente volumul a apărut numai în varianta alb-negru. Astfel, autorul face apel la oamenii de afacere din județul Mureș și nu numai pentru a-l ajuta să facă posibilă apariția volumului așa cum merită: în variantă color pentru ca imaginile să redea pe deplin importanța monumentală a bisericuțelor de lemn. Doritorii sunt rugați să-l contacteze pe autor.
Cristina Vancea