Care ţară europeană are cei mai buni light designeri? E.ON vrea să răspundă la această întrebare printr-un concurs organizat la cea mai înaltă clădire din Germania, Turnul Televiziunii din Berlin. Optsprezece light designeri din şapte ţări vor intra în concurs în cadrul Festivalului Luminilor. Ei au extraor-dinara sarcină de a proiecta pe turnul televiziunii motto-ul “Let’s create a better tomorrow”, cu lumini tridimensionale.
La competiţie vor lua parte artişti din Germania, Marea Britanie, Italia, România, Republica Cehă, Ungaria şi regiunea Scandinavă. Ţara noastră este reprezentată de Les Ateliers Nomad, MotionLab Romania şi Radu Ignat Art Gallery. Proiectele pot fi vizualizate şi votate pe https://festival-of-lights.de/en/voting-special-award-fernsehturm/.
E.ON exploatează reţele şi oferă soluţii energetice în toate aceste ţări. Este de la sine înţeles însă, că de votat poate vota oricine, nu doar clienţii E.ON.
În săptămânile care urmează, E.ON şi Festivalul Luminilor vor lansa o campanie online pe canalele proprii de social media pentru a-i atrage pe votanţi pe platforma dedicată evenimentului, sperând să ajungă la milioane de oameni din Germania şi din celelalte ţări europene. Etapa preliminară se va încheia în data de 7 septembrie. Câştigătorii, la nivel naţional, vor fi anunţaţi pe pagina de internet a E.ON şi pe cea a Festivalului Luminilor, precum şi pe canalele de social media.
Câştigătorii regionali îşi vor prezenta spectacolele de lumini la Turnul Televiziunii din Berlin din 5 până în 14 octombrie şi vor intra în competiţie pentru Premiul E.ON. Şi aici, publicul va decide prin vot pe internet ce concurent din care ţară va câştiga premiul cel mare de 5.000 Euro.
Timp de mai mulţi ani, E.ON a fost principalul sponsor al Festivalului Luminilor din Berlin, unul din cele mai renumite festivaluri de acest gen din lume, însă anul acesta, pentru prima dată, festivalul va fi prezentat exclusiv de E.ON.
E.ON caută cei mai buni light designeri din Europa
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.