E-Star Mureş Energy şi Primăria Tîrgu-Mureş sunt la cuţite. Furnizorul de energie termică a reziliat contractul din cauza restanţelor de aproape 3.5 milioane de lei datorate de Primărie, iar autoritatea locală neagă că ar avea mai mult de 100 de mii de lei. Vă propunem mai jos să vedem ce au semnat cele două părţi în 2010, când de la 1 decembrie, E-Star Mureş SA a preluat serviciul de furnizare a energiei termice pentru o parte a consumatorilor din oraş.
Contractul
Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică a unelor zone din Tîrgu-Mureş a fost aprobat, în şedinţa Consiliului Local din 15 octombrie 2010. Singurul care nu a fost de acord cu acest proiect de hotărâre a fost liberalul Sebastian Pui. În capitolul XVI, sunt menționate clauzele prin care se poate rezilia contractul. Astfel, potrivit art. 23, acest contract poate fi reziliat fără orice alte formalităţi sau intervenţia instanţei de către Delegat în cazul în care Delegatarul nu respectă obligaţiile sale după cum urmează: (a) nu remediază într-un termen de 60 de zile de la scadenţă privind nerespectarea de către Delegatar a obligaţiei de plată a subvenţiilor relevante; (b) nu remediază într-un termen de 60 de zile, nerespectarea obligaţiei de a menţine titlul de proprietate asupra Bunurilor de Retur proprietatea sa necesare pentru prestarea Serviciului; (c) nu remediază într-un termen de 60 de zile, nerespectarea obligaţiei prevazute la Articolul 13 litera k) (să aprobe preţurile şi tarifele astfel cum acestea au fost avizate de A.N.R.S.C.), (d) nu remediază într-un termen de 15 zile, debranşarea de la sistemul public de încălzire centralizată a oricărei entităţi în subordinea sa ce se află în zona unitară de încălzire; (e) nu remediază sau nu determină remedierea într-un termen de 60 de zile, a refuzului nejustificat de acordare a licenţelor, avizelor sau autorizaţiilor solicitate pentru demararea şi contractarea investiţiilor preconizate; (f) nu remediază într-un termen de 30 de zile, orice restricţionare de către delegatar sau a entităţilor din subordinea sa a zonei necesare pentru implementarea investiţiilor; În cazul nerespectării de către Delegatar a obligaţiilor prevăzute mai sus se va aplica despăgubirea prevăzută în Anexa 3. De asemenea, potrivit capitolului răspunderea contractuală, în cazul în care se înregistrează întârzieri la plata subvenţiilor, Delegatarul este obligat la plata către Delegat a unei penalităţi de 18% pe an, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Ce nu s-a respectat
Ţinând cont de contractul de mai sus, reprezentanţii E-Star Mureş Energy susţin că Primăria Tîrgu-Mureş nu a plătit subvenţia datorată, şi anume 2,7 milioane de lei, sumă scadentă aşa cum se observă din contract în 45 de zile de la facturare. Dacz Gábor, directorul general al companiei, susţine că restanţele privind plata subvenţiilor sunt vechi de şase luni. De cealaltă parte, consilierii primarului, Claudiu Maior şi Csegzi Sándor, declară că Primăria nu ar mai fi datorat subvenţia. Ceea ce însă nu rezultă din cuprinsul contractului unde nu se specifică durata de acordare a subvenţiilor. Totuşi ar mai fi de remarcat că autoritatea locală şi-a asumat prin alte hotărâri subvenţionarea preţului gigacaloriei. Astfel, Consiliul Local a aprobat în anul ce a trecut – în februarie, urmând să revină în luna iulie asupra acestei hotărâri – suportarea subvenţiei la energia termică şi pentru sezonul rece 2011-2012, adică diferenţa dintre preţul de producţie a gigacaloriei şi preţul de facturare a gigacaloriei către consumatorii casnici. Mai precis, a crescut subvenţia de la 70 de lei la 163, primarul Dorin Florea, iniţiatorul proiectului de hotărâre, motivând că numărul de consumatori este mai mic decât cel asumat prin caietul de sarcini de delegare a serviciului. În luna iulie, nici Primăria, nici Consiliul Local nu au revenit asupra hotărârii, iar potrivit contractului vechea hotărâre urma să îşi producă efectele. Mai mult, potrivit Hotărârii de Consiliu Local nr. 1 prin care a fost adoptat bugetul municipiului, la capitolul combustibili şi energie termică este prevăzută suma de 12 milioane de lei, dublul celei de anul trecut, cu titlul de contribuţie diferenţe de preţ energie – subvenţiile datorate persoanelor cu venituri mici, respectiv subvenţionarea gigacaloriei. Suma alocată subvenţionării gigacaloriei se cifrează la 5 milioane de lei, dacă informaţiile furnizate de către consilierul local Peti Andras sunt corecte. Primăria mai înregistrează datorii şi pentru plata facturilor propriilor instituţii, sumă ce se cifrează la aproape 800 de mii de lei. De asemenea, compania care a anunţat rezilierea contractului a mai arătat că municipiul a mai încălcat şi alte prevederi din contract, şi anume predarea bunurilor libere de sarcini, nepenalizarea reprezentanţilor instituţiilor care s-au debranşat şi care erau în subordinea Primăriei, precum şi neemiterea autorizaţiilor necesare unor investiţii. Nu reţinem nerespectarea clauzei potrivit căreia Primăria garanta un număr de clienţi de 17.000 deoarece, potrivit articolelor publicate la data încheierii contractului, reprezentanţii firmei concesionare cunoşteau că în zona unitară de termie erau doar în jur de 7.000 de consumatori. Până în prezent, reprezentanţii Primăriei amintiţi mai sus susţin că singura restanţă este aceea referitoare la factura de energie electrică, în cuantum de 100 de mii de lei. Dacă E-Star şi-a îndeplinit obligaţiile nu ne este clar atâta timp cât reprezentanţii municipalităţii nu s-au plâns de vreo nerespectare a clauzelor contractuale.
Ce urmează
Dacă E-Star Mureş Energy are dreptate în rezilierea contractului, primăria éste bună de plată, mai precis contribuabilul târgumureşean. Astfel că cei care nu au nici apă caldă şi mai trebuie să suporte şi costurile rezilierii contractului au de ce să le mulţumească aleşilor. Penalităţile sunt prevăzute aşa cum spuneam şi în capitolul rezilierea unilaterală a contractului, dar sunt precizate şi în capitolul răspunderea contractuală. Adică 18% pentru fiecare zi de întârziere. Pe de altă parte, reprezentanţii autorităţii locale caută soluţii. Una ar fi ca Locativ să preia serviciul de furnizare a energiei termice. Doar că acest lucru nu se poate întâmpla peste noapte fiind necesare aprobări din partea autorităţilor în domeniu, în principal din partea ANRE şi ANRSC.
Potrivit informaţiilor noastre, autorizarea durează în jur de 120 de zile ceea ce prelungeşte nepermis neasigurarea unui serviciu unor clienţi de bună-credinţă, cu facturile achitate la zi şi care pot acţiona în orice moment furnizorul în judecată. Doar că pe care furnizor? În plus, Energomur a fost falimentată prin deciziile autorităţilor locale, spun consilierii locali ai UDMR şi USL, cine garantează că nu va avea aceeaşi soartă şi Locativ.
O altă soluţie ar fi ca serviciul să treacă în subordinea directă a Primăriei. Doar că şi în această situaţie trebuie ţinută seama de anumite termene care trebuie respectate. Iar pe termen scurt, situaţia consumatorilor fără apă caldă rămâne la fel de proastă. O soluţie ar putea fi adoptată în şedinţa de Consiliu Local de astăzi care este convocată în regim de urgenţă.
Ligia Voro