Având în vedere aparițiile repetate ale unei familii de urși (o ursoaică și 2 pui) pe raza Platoului Cornești și în zona Grădinii Zoologice, s-a decis luarea măsurilor necesare, conform procedurilor, astfel încât populația să fie protejată.
Astăzi a avut loc ședința Echipei de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun, constituită în baza Ordonanței nr. 81/2021.
Până la finalizarea procedurilor de relocarea celor 3 exemplare de urs, recomandăm populației să dea dovadă de atenție şi vigilență în această perioadă, să evite zona precum și folosirea pistei de alergare de pe Platoul Cornești, mai ales seara și noaptea și, de asemenea, să apeleze la 112 în cazul în care constată apariția unui animal în zonă.
Serviciul Relații Interne și Internaționale