Elevii din zece licee harghitene vor accesa cursuri on-line, profesorii vor participa la şedinţe, gen videoconferinţe, iar părinţii vor primi automat sms-uri în situaţia în care copiii lor au note proaste sau depăşesc un anumit număr de absenţe.
Toate aceste facilităţi sunt disponibile prin intermediul unui proiect european derulat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita.
Potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, proiectul a devenit funcţional şi urmează ca de aplicaţiile informatice implementate să beneficieze elevii, profesorii, părinţii şi inspectorii şcolari.
La nivelul celor zece licee, elevii pot participa la prezentări sau instruiri on-line, din faţa propriului calculator, vor avea acces la cursuri la care se vor înscrie prin intermediul unei interfeţe web, documentaţia aferentă cursului putând fi descărcată pentru a putea fi studiată şi off-line.
De asemenea, părinţii vor avea posibilitatea să vadă notele elevilor sau absenţele acestora, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole aferente. În plus, atunci când elevii primesc note mici sau numărul de absenţe depăşeşte un anumit nivel, sistemul va genera automat un sms şi un email, care va fi trimis părinţilor. Simultan, o înştiinţare prin email va ajunge şi la directori şi diriginţi.
Inspectorul şcolar general Bartolf Hedvig a declarat că se va face o monitorizare în cele zece licee pentru a se vedea dacă va scădea numărul de absenţe.
De altfel, la nivelul Inspectoratului Şcolar aplicaţiile permit instruiri şi şedinţe generale cu profesorii, printr-un sistem de videoconferinţe, dar şi generarea de situaţii statistice, cum ar fi situaţia notelor, a absenţelor, datele cadrelor didactice. Proiectul, intitulat ,,Calitate şi performanţă în educaţie, prin dezvoltarea şi implementarea unei soluţii e-learning la nivelul Inspectoratului Şcolar Harghita”, a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional ,,Creşterea Competitivităţii Economice”, valoarea sa fiind de aproximativ 2,4 milioane de lei. Responsabilii din învăţământ şi-ar dori să extindă sistemul şi la alte unităţi şcolare.