Elevii mureșeni pot învăța „Design Thinking” la școală, la o nouă disciplină opțională
Inspectoratul Școlar Județean Mureș aduce în atenția unităților de învățământ preuniversitar din județ o nouă oportunitate de dezvoltare profesională și de îmbunătățire a experienței educaționale pentru elevi: disciplina opțională „Design Thinking – Eu fac schimbarea!”.
Noua disciplină opțională a fost aprobată prin ordin de ministru și poate fi implementată atât la nivel de ciclu primar, cât și la nivel de ciclu gimnazial. Concret, școlile din județ pot introduce acest opțional pentru elevii din clasele a III-a și a IV-a, respectiv din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a și a VIII-a. Programul se derulează pe parcursul unui an școlar și este prevăzut cu o oră pe săptămână în componenta curriculumului, la decizia școlii, opțional ca disciplină nouă.
Disciplina „Design Thinking – Eu fac schimbarea!” a fost elaborată de Asociația All Grow, în colaborare cu un grup de profesori inovatori, pe baza experienței de peste șase ani de lucru cu metoda Design Thinking, în cadrul proiectului „Change Architects”. Opționalul combină discipline din arii curriculare diverse, în special din ariile Om și societate, Limbă și comunicare, Matematică și științe ale naturii, Arte, Tehnologii și Educație fizică, sport și sănătate, cu scopul de a contribui la dezvoltarea competențelor secolului XXI.
Programul este structurat în cinci pași, care corespund celor cinci etape ale procesului de Design Thinking și care se finalizează sub forma unui proiect de inovare socială pentru comunitate. Fiecare etapă – Empatizează, Acționează, Reflectează și Comunică – contribuie pas cu pas la realizarea proiectului, prin învățare colaborativă și experimentală.
Elementul de noutate constă în implicarea elevilor în identificarea și rezolvarea problemelor comunității locale, dar și globale, prin inovații sociale. În cadrul activităților, elevii își dezvoltă competențe și abilități precum rezolvarea de probleme, empatia, colaborarea, comunicarea, gândirea critică, gândirea creativă, gândirea reflexivă, dar poate cel mai important, încrederea în propria capacitate de a realiza schimbare.
Prin realizarea proiectelor, în cadrul acestei discipline opționale, elevii mureșeni vor identifica soluții concrete, contribuind la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă identificate de Organizația Națiunilor Unite.
