Folosirea telefoanelor mobile va fi complet interzisă pe durata întregului program școlar, inclusiv în pauze, conform secretarului de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru.
„Ca și până acum, utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs este interzisă, cu excepția situațiilor în care acestea pot fi folosite ca mijloc didactic. Practic, la decizia profesorului acesta poate permite elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul orei respective.
Conducerea unității de învățământ are obligația să asigure un spațiu în care elevii să depoziteze telefoanele, telefoane care nu pot fi folosite pe parcursul programului școlar – practic, ele ar trebui să fie depozitate la intrare și să își preia fiecare elev telefonul la plecare.
Dacă se întâmplă ca un elev să fie prins cu telefonul asupra lui în timpul programului școlar, profesorul are posibilitatea să îi rețină telefonul și să i-l restituie la sfârșitul programului școlar.
De precizat că declarațiile secretarului de stat vin în contextul în care ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că decizia de interzicere totală a telefoanelor va aparține școlilor: „La nivel național, nu am introdus această interdicție, pentru că sunt școli care se află în zone îndepărtate, sunt copii care fac naveta și în aceste cazuri este nevoie ca părinții să poată lua legătura cu ei pentru preluare, în pauze, să-i anunțe că nu pot să ajungă”, a declarat Ligia Deca, pe 4 septembrie.