Ca urmare a cercetărilor efectuate de către polițiștii Biroului Siguranță Școlară și în baza probatoriului administrat, față de tânărul de 15 ani, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în vederea executării măsurii.
Precizăm faptul că tânărul a fost testat cu privire la posibila prezență a substanțelor interzise, rezultatul fiind negativ.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș.
Category: Stirile Punctul