Adolescentul de 17 ani, audiat miercuri în cazul amenințărilor transmise pe adresele a zeci de instituții publice, a mai fost cercetat de autoritățile române și în 2022, când România s-a confruntat cu un val de amenințări cu bomba. Procurorii DIICOT au decis anul trecut clasarea dosarului pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Tot anul trecut, autoritățile din SUA au emis un mandat de arestare pe numele adolescentului român, cerând extrădarea sa. Judecătorii români s-au opus.