Jurnalistul sportiv Aurel Raţiu a reuşit, miercuri, să scoată de sub tipar cartea „Mică enciclopedie a sportului mureşean”, care cuprinde 575 de profiluri biografice ale unor sportivi, antrenori, arbitri şi medici sportivi din judeţul Mureş, grupate pe 43 de ramuri sportive.
„Astăzi a ieşit de sub tipar cartea ‘Mică enciclopedie a sportului mureşean’ cu subtitlul ‘Dicţionar biobibliografic al sportivilor, antrenorilor, arbitrilor şi medicilor sportivi mureşeni’, al cărei autor este semnatarul acestor rânduri. Lucrarea, apărută într-un format mai mare, B5, cuprinde 575 de profiluri biografice ale unor sportivi, antrenori, arbitri şi medici sportivi din judeţul Mureş, care au scris pagini importante din istoria sportului mureşean/românesc. În această lucrare sunt nominalizaţi (şi) alţi peste 950 de performeri ai sportului din acest areal care s-au remarcat în activitatea sportivă, în cele 43 de ramuri de sport nominalizate în carte. În mod firesc, primul capitol al lucrării este dedicat medaliaţilor mureşeni la Jocurile Olimpice. Întrucât acum ne aflăm într-o perioadă cu destule restricţii, mă văd nevoit să amân lansarea acestei cărţi, până când lucrurile se vor îndrepta”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Aurel Raţiu.
Jurnalistul a arătat că a început să întocmească fişe ale sportivilor performeri încă dinainte de 1989, pe când era profesor de sport, însă ideea unor fişe elaborate s-a conturat în anii ’90, odată cu dezvoltarea webului, dar mai ales după ce a constatat, în timpul activităţii sale de jurnalist sportiv, că fişele pe care le centralizează devin tot mai numeroase.
„Lucrez ca jurnalist sportiv de 25 de ani şi făceam fişe la sportivi, antrenori şi toţi cei implicaţi în sport, pentru a le folosi în activitatea jurnalistică. Apoi le-am grupat pe ramuri sportive şi am constatat că am foarte mult material, aşa că am decis să le cuprind într-o carte. Am mai scris cărţi despre istoria baschetului mureşean, despre cea a handbalului şi a fotbalului mureşean, precum şi despre Clubul Sportiv Mureşul. Acum, cu pandemia, am avut timp să le sistematizez şi să le adun într-o carte (…) Mulţumirile mele se îndreaptă spre toţi aceia care, din ţară sau străinătate, au ajutat autorul cu informaţii şi materiale documentare, care mi-au fost de mare folos în redactarea acestei cărţi”, a afirmat Aurel Raţiu, cunoscut publicului naţional din transmisiunile sportive radiofonice.
Cartea cuprinde 410 pagini în format B5 şi va putea fi răsfoită sau împrumutată la Biblioteca Judeţeană Mureş. AGERPRES /