Consiliul Local Municipal urmează să voteze joi, 30 octombrie, modificarea unei hotărâri din 2024, pentru corectarea unei erori tehnice în documentația cadastrală a bazei sportive de pe strada Insulei nr. 2.
Prin HCL nr. 57 din 28 martie 2024, administrația locală a revocat dreptul de administrare al Clubului Sportiv Municipal Târgu Mureș – Marosvásárhelyi Városi Sportklub asupra bazei sportive, preluând în administrare directă bunurile evaluate la peste 5 milioane de lei. În urma verificărilor efectuate de OCPI Mureș, reprezentanții Primăriei au constatat existența unei erori în documentația inițială. Terenurile aferente bazei sportive erau înscrise cu numărul cadastral 129739, însă între timp sistemul cadastral a fost actualizat, iar imobilele au primit un nou identificator: numărul cadastral 145839.
Secretarul General al Municipiului Târgu Mureș, Bordi Kinga, a trimis în octombrie 2025 o adresă oficială (nr. 50598/08.10.2025) către Clubul Sportiv Municipal, informând despre necesitatea remedierii erorii. Potrivit notei interne a Administrației Domeniului Public, „eroarea cuprinsă în cadrul HCL nr. 57/2024 este necesar a fi remediată de către inițiatorul hotărârii de consiliul local”, adică de primar.
Ce bunuri include baza sportivă
Complexul sportiv de pe strada Insulei nr. 2 cuprinde:
- Teren de fotbal, evaluat la 616.545,90 lei
- Teren Sport Municipal (fost Gaz Metan), în valoare de 2.512.864,31 lei
- Teren sintetic de 40×20 metri, evaluat la 426.574,65 lei
- Șapte containere sanitare și vestiar (WC, dușuri, magazie), în valoare totală de peste 121.000 lei
- Împrejmuire de 330 metri pentru terenul de fotbal
- Generator electric de 700 KVA și 560 KW, evaluat la 416.262,97 lei
- Tablou electric de comandă echipat, amplasat în anvelope de beton
- Echipament complet pentru iluminatul nocturn al terenului sintetic (stâlpi metalici, proiectoare, surse de iluminat, aparataj), în valoare de 493.476,78 lei
Modificare strict „tehnică”
Referatul de aprobare, înregistrat sub numărul 3195 din 13 octombrie 2025 și inițiat de primarul Soós Zoltán prin Clubul Sportiv Municipal, precizează că modificarea are „caracter tehnic și administrativ, derivând din schimbarea identificatorilor cadastrali atribuiți de OCPI Mureș”.
„Nu se modifică amplasamentul, suprafața sau destinația bunurilor, iar dreptul de proprietate publică al Municipiului Târgu Mureș asupra acestora rămâne neschimbat”, se mai arată în document.
Celelalte date și mențiuni din Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 57/2024 rămân neschimbate.