Una dintre cele mai cutremurătoare bătălii ale Armatei Române în ultimul Război Mondial s-a desfășurat pe dealul Sângiorgiu de la Oarba de Mureș. Atunci, în anul 1944, timp de trei săptămâni, militarii armatei române au săvârșit cu lacrimi, sânge și suferință o epopee eroică, un corolar al faptelor de vitejie, un sacrificiu suprem care s-a înscris pe vecie în cartea de aur a românilor.
„Memoria supraviețuitorilor”
Una dintre multele lucrări care tratează acest subiect dureros, dar înălțător, o datorăm celui care a fost istoricul de marcă, Grigore Ploeșteanu. Scrise cu acribia istoricului și omului de cultură, cele 18 capitole ale cărții se constituie în tot atâtea relatări ale unor momente de luptă și mărturii documentate din Arhiva Ministerului Apărării Naționale și din mărturiile unor supraviețuitori ale luptelor. Cartea – document „ Memoria supraviețuitorilor” o datorăm doamnei Mariana Ploeșteanu, cea care a îngrijit această continuare a „Epopeii de pe Mureș” al cărei cooautor a fost ilustrul dispărut.
Lansarea acestei interesante și importante lucrări a fost organizată la Luduș de Primăria orașului, Subfiliala locală a ANVR și Asociația PROURBE. În absența motivată a muzeografei Mariana Ploeșteanu, cel care a făcut oficiile de gazdă fost profesorul de istorie Mircea Gheborean. Alături de el a fost col. (r) Sever Popovici. Executivul Primăriei a fost reprezentat de viceprimarul Kiș Iștvan care a transmis un mesaj din partea primarului Cistian Moldovan. Au fost prezenți și Liviu Botezan și Sorinel Tripon. Despre contextul istoric al momentului Oarba de Mureș a vorbit Mircea Gheborean care a adus amănunte interesante despre acele zile ale războiului. A fost recitată o poezie scrisă de Maria Dorina Pașca, apoi Marian Balea a citit o poezie proprie. Sever Popovici a vorbit despre Grigore Ploeșteanu ca om de cultură și istoric și a precizat că la Oarba nu a fost o trădare ci o răzbunare din partea rușilor. Poeta Lucreția Horvath a citit creația proprie „Să nu-i uităm…… ” cu referire la eroii de la Oarba de Mureș. La final, depunerea unei jerbe de flori la monument și o fotografie de grup a imortalizat evenimentul.
Ioan A. Borgovan