Dacă ai răspuns afirmativ, s-ar putea să fi văzut sau auzit măcar de autobuzul de pe linia 30b care în urmă cu un ceas circula cu o parte din uşa din faţă aproape desprinsă din balamale. Călătorii , nu prea mulţi totuşi, în jurul orelor 15, păreau liniştiţi, vrând să ajungă acasă, chiar şi aşa, lăsându-l pe omul din faţă să se ţină cu o mână de bară şi cu alta de uşă. Bineînţeles, ajunşi la căldură, tîrgumureşenii au început să comenteze pe pagina de socializare.
Începând de la catalogarea autobuzelor în general până la urări de bine, a fost prezentă toată gama de postări. În cele din urmă II a explicat: „Prea multa răutate, eram în acel autobuz, uşa s-a desprins pe ultimele staţii din parcurs, şoferul a decis să continue cursa pentru a duce oamenii acasă. Cred că a fost o decizie înţeleaptă dat fiind faptul că nu era supraaglomerat şi nu era nici un pericol iminent. Da, trebuia să dea pe toţi jos să meargă pe jos şi atunci postacii nu aveau ce să comenteze.”
RO a dăugat încercând să calmeze spiritele: „Nu vreau să supăr pe nimeni, sincer, da’ nu cred ca şoferu’ o rupt uşa aia. E adevărat autobuzele alea au deja vreo 15 ani…”
Un alt tîrgumureşean, CT a tras concluzia:” Şoferul nu e de vină! E de vină firma, care are aceleaşi autobuze de zeci de ani cumpărate second, cu excepția celor aduse în campanie!”
AMS, o tîrgumureşeancă nemulţumită a intervenit: „Am depus o reclamaţie privind starea autobuzelor şi nerespectarea programului de mai bine de o lună şi încă nimeni nu s-a deranjat să-mi răspundă. Nu au firmă concurentă şi fac ce vor”.
Şi ca să închei într-o notă optimistă, reiau gluma lui Cătălin Hegheş: „Coborâţi? .Nu, nu.Ţin uşa!”
EM
Sursa foto: AG.