Evaluarea activității Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, pe
anul 2021, s-a desfășurat, joi 27 ianuarie a.c. , într-un cadru restrâns, în sala de ședințe
a Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș din Târgu-Mureș participând, alături de
comanda unității și comanda inspectoratului: prefectul județului Mureș, Mara Togănel
și șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Mureș. Dat fiind contextul
pandemic, din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a participat, în
sistem videoconferință, directorulDirecției Cabinet, domnul colonel Mârza Traian Emil.
În anul 2021, efectivele din Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș, prin structurile
sale de ordine publică și suport, și-au concentrat eforturile în scopul asigurării unui
climat optim de ordine și siguranță publică. Astfel, au fost executate peste 12.000
misiuni observându-se o creștere cu 13,39% a numărului misiunilor față de anul 2020,
și anume:
· 415 misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice; –
· 417 acțiuni de intervenție/restabilire a ordinii publice
· 9.926 misiuni de menținere a ordinii publice;
· 1.142 acțiuni în cooperare/ colaborare cu alte instituții; –
· 179 acțiuni pentru punerea în executare a mandatelor de aducere în fața instanței
de judecată;
Pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, jandarmii au fost alături
de cetățeni la manifestările de protest, cultural-religioase și artistice din acest an.
Dintre misiunile pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, de amploare, pe care
le-am derulat, amintim: Zilele Târgmureșene, evenimentul ”Love Reghin Day & Night”,
Festivalul Medieval de la Sighișoara, Zilele Orașului Miercurea-Nirajului și Cristuru Secuiesc,
Evenimentul ”Egyfest” din Gheorgheni, Zilele Sărmășene, Hustle Music
Festival-Bistrița, evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale a Românie 1
Decembrie-în Municipiul Târgu-Mureș și Revelion în stradă în municipiul Târgu Mureș,
precum și sprijinul acordat: Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita la Rusaliile
Catolice de la Şumuleu (Miercurea-Ciuc), Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca la
Festivalul Untold și Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba la Festivalul Târgul de
Fete de pe Muntele Găina.
Pe parcursul celor 12 luni ale acestui an, s-a intervenit în 417 de situații, în urma
solicitărilor prin dispecerat, pentru: ajutorarea unor persoane aflate în pericol
limitarea unor situații de urgență (salvare-evacuare, animale sălbatice etc.), precum și
pentru aplanarea unor conflicte.
În același timp, au fost executate 9.926 misiuni de menținere a ordinii publice în sistem
individual dar și integrat alături de colegii noștri polițiști. Structurile operative ale
Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș au patrulat și intervenit
în zona instituțiilor de învățământ, piețe, târguri și triaje T.F și au desfășurat activități
de verificare a respectării măsurilor sanitare dispuse de autorități în contextul
pandemiei de COVID-19, în toate zonele aglomerate din aria de responsabilitate, atât în
mediul urban cât și în mediul rural. Din totalul de 9.926 misiuni aproximativ 6.500
misiuni s-au desfășurat în mediul urban şi aproximativ 3.300 misiuni în mediul rural
(în sprijinul secțiilor de politie rurale).
Pe timpul misiunilor de ordine publică au fost constatate un număr de 72 de infracțiuni
(57 constatate independent, 15 în cooperare cu efectivele poliției), au fost identificați
un număr de 81 de autori, în cele mai multe cazuri pentru infracțiunea de „furt” și au
fost aplicate 1.693 de sancțiuni contravenționale, din care 1.269 reprezintă
avertismente scrise, iar 424 amenzi în valoare totală de 231.800 lei. Printre faptele
pentru care au fost aplicate cele mai multe sancțiuni contravenționale, se
numără: nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor
pandemiei de COVID-19, adresarea de injurii şi expresii jignitoare, tulburarea ordinii și
liniștii publice, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri
publice, apelarea în mod repetat la mila publicului..
Peste 1.142 de misiuni au fost executate de către structurile operative în cooperare cu
alte instituții (instituțiile ce gestionează activitatea silvică, piscicolă, Politia, BCCO) din
care cea mai mare parte în cooperare cu poliția, 33 de misiuni pentru efectuarea unor
acte procedurale (au acordat sprijin în aplicarea legii lucrătorilor DIICOT și BCCO), 210
acțiuni în colaborare cu autoritățile ce gestionează activitatea silvică, piscicolă,
executori judecătorești și alte structuri la MAI. Au fost puse în aplicare un număr de
179 de mandate de aducere a unor persoane, în calitate de învinuit sau martor.
Totodată, pe parcursul anului trecut, au fost desfășurate peste 200 acțiuni preventiv
educative care au avut ca scop respectarea ordinii și siguranței publice, a drepturilor și
libertăților fundamentale ale cetățenilor, precum și informarea populației, în special a
tinerilor, cu privire la consecințele manifestărilor violente sau antisociale atât în mediul
școlar, cât si în cadrul taberelor de vară din județul Mureș, activități la care au participat
în jur de 4700 persoane, activități ce au fost limitate în anul 2021, de evoluția situației
epidemiologice.
Fiind parte din comunitate a fost firească participarea jandarmilor din cadrul activității
Grupării de Jandarmi Mobile ”Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș la: activități de
împădurire, de donare de sânge și activități umanitare de întrajutorare a persoanelor
din medii defavorizate.
În anul 2022, prioritatea noastră rămâne siguranța cetățenilor!
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL