Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş va marca Ziua Internaţională a Copilului prin evenimentul UMFSmarT Kids, în cadrul căruia cei mici sunt invitaţi la o serie de prezentări în expoziţiile „Imperiul roman – Tehnologia învingătorilor” şi „Maşinile lui Leonardo da Vinci”, amenajate în campus.
UMFSmarT Kids va avea loc în data de 1 iunie, între orele 10,00 şi 18,00, iar pe lângă prezentări de echipamente şi tactici, sunt organizate ateliere interactive, concursul „Ghicitorile lui Leonardo” şi multe surprize.
„Reamintim că Sala Polivalentă a UMFST G.E. Palade Târgu Mureş găzduieşte, în perioada 19 mai – 15 iunie 2023, un eveniment deosebit, cultural – educativ, interactiv şi unic la nivel de concept, reunind pentru prima dată în acelaşi spaţiu expoziţional cele două expoziţii: ‘Maşinile lui Leonardo da Vinci’ şi ‘Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor’. Vizitatorii pot admira invenţiile tehnice, dar şi artă, tablouri şi fresce – reproduceri, aparţinând geniului renascentist Leonardo da Vinci, în cadrul expoziţiei ‘Maşinile lui Leonardo da Vinci’, structurată pe patru categorii: maşini pentru zbor, maşini hidraulice, maşinării şi concepte pentru construcţii civile, maşini militare, alături de cele 44 de exponate din cadrul expoziţiei ‘Imperiul Roman – Tehnologia Învingătorilor’, maşinării inovatoare, armuri impresionante purtate de soldaţi şi de celebri gladiatori din Roma Antică”, a arătat UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă. AGERPRES