Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a avut astăzi o întrevedere cu Excelența Sa, dna Isabel Rauscher, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Austria în România.
Mircea Dușa a prezentat înaltului oficial o imagine completă a județului Mureș, de la starea economică și socială, la modul de funcționare al administrației și perspectivele de dezvoltare.
Prefectul județului Mureș i-a prezentat doamnei ambasador planurile Guvernului României de dezvoltare a infrastructurii rutiere și în special a autostrăzilor, cu mențiunea că finalizarea autostrăzii Târgu Mureș – Câmpia Turzii, cu realizarea legăturilor ulterioare, spre Oradea, Timișoara și, în viitor, spre Iași, va da posibilitatea valorificării potențialului economic și turistic al acestei zone. De asemenea, Mircea Dușa a prezentat și investițiile importante realizate de către Guvernul României prin programele guvernamentale, în special prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Totodată, prefectul județului Mureș a subliniat și buna colaborare dintre Austria și România, colaborare la nivel european și NATO, și a apreciat modul deosebit în care s-a conlucrat în contextul preluării Președinției la Consiliul Uniunii Europene de către țara noastră de la Austria.
Mircea Dușa a arătat și faptul că în județul Mureș există deja două localități care au o strânsă colaborare cu localități din Austria, respectiv Târgu Mureș și Ibănești și a subliniat importanța încheierii unor viitoare înfrățiri între unitățile administrativ teritoriale din cele două țări, cu multiple avantaje bilaterale.
Prefectul județului Mureș a arătat că experiența primarilor și a celor care accesează fonduri europene a crescut în ultimii ani și că astăzi proiectele cu finanțare externă sunt din ce în ce mai ușor de accesat, fapt dovedit prin fondurile accesate prin Programul Operațional Regional și Programul Național de Dezvoltare Rurală.
De asemenea, județul Mureș are o strânsă colaborare cu Republica Austria și pe plan cultural și turistic, iar pe plan universitar există numeroase posibilități de cooperare cu instituțiile de învățământ superior, mai ales cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.
Biroul de presă al Instituției Prefectului Județul Mureș
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.