Explozia produsă miercuri la şcoala generală din Voiniceni, care s-a soldat cu rănirea unui adult şi a unui elev, a avut loc după ce femeia de serviciu a aruncat un chibrit aprins în soba de teracotă, deşi copiii au reclamat că se simţea miros de gaz metan în sală, susţine conducerea instituţiei.
„Copiii din clasă au simţit miros de gaz, au mers să anunţe la cancelarie. Femeia de serviciu era pe coridor, copiii au ieşit afară, dar unul a rămas lângă ea. Atunci femeia a aprins chibritul, atunci s-a produs o flacără. Nu cred să fi fost scăpări de gaze, instalaţia a fost verificată în luna mai. Mă gândesc că cineva a umblat la robinet. Elevii din acea sală de clasă au ieşit şi i-au spus unui elev de clasa a VIII-a, care a anunţat profesorii. În acest interval, femeia de serviciu s-a dus cu un chibrit să verifice. Încălzirea nu funcţionează încă în şcoală”, a declarat presei directoarea şcolii, Minerva Bordeanu.
Comandant de Detaşament în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, locotenentul Mihai Gagyi a arătat că în urma exploziei, o femeie de 49 de ani a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei şi un copil de 14 ani are arsuri de gradul I, ambele victime fiind preluate de echipaje de urgenţă şi transportate la UPU SMURD Târgu Mureş.
„În această dimineaţă am fost solicitaţi să intervenim la o explozie care nu a fost urmată de incendiu la o şcoală. Evenimentul s-a produs în jurul orei 8.10, în urma exploziei au rezultat şi două victime, o persoană de 49 de ani, de sex feminin, care a suferit arsuri de gradul I şi II la nivelul feţei şi un copil de 14 ani, cu arsuri de gradul I. Ambele victime au fost preluate de echipajele de urgenţă şi transportate la UPU SMURD Târgu Mureş. Au fost evacuate 6 cadre didactice şi aproximativ 70 de elevi din şcoală. Din fericire nu au existat alte pagube materiale şi nu au existat alte victime. Cauza probabilă pe care noi am stabilit-o în urma evaluării acestei intervenţii a fost o acumulare de gaze. Mai exact, în timp ce doamna a încercat să aprindă focul în teracotă, în urma unei acumulări de gaze a avut loc o explozie din fericire neurmată de incendiu. Din fericire, cantitatea de gaze a fost relativ mică, iar urmările care într-adevăr sunt grave puteau să fie catastrofale”, a declarat Mihai Gagyi.
Fiul femeii de serviciu, sosit la faţa locului, a menţionat că mama sa i-a spus că elevii din clasele a V-a şi a VI-a s-au plâns că le este frig, iar ea a încercat să aprindă focul.
Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz.
Toţi elevii de la şcoala generală din Voiniceni au fost trimişi acasă, întrucât distribuitorul de gaz a început verificarea întregii instalaţii, urmând să recupereze orele pierdute pe parcursul semestrului.
La faţa locului s-a deplasat subprefectul judeţului Mureş, Nagy Zsigmond, precum şi reprezentanţii autorităţii publice locale.
Sala de clasă unde s-a produs explozia, în care învaţă elevii din a V-a şi a VI-a, a fost închisă, urmând ca instalaţia să fie complet refăcută. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.