Un bărbat din satul Chirileu, care a ajuns în stare gravă la SMURD Târgu Mureş după ce în locuinţa în care se afla s-a produs o explozie, a fost transportat marţi, pe cale aeriană, la Spitalul de Arşi din Bucureşti, a anunţat coordonatorul SMURD, dr. Cristian Boieriu.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea'(ISU) al judeţului Mureş, explozia a avut loc marţi dimineaţă, la o locuinţă din Chirileu, cauza probabilă a producerii deflagraţiei fiind ‘efectuarea unor operaţiuni periculoase’ de către proprietar.
Potrivit reprezentanţilor ISU Mureş, la faţa locului s-au deplasat două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi un echipaj cu o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de pompieri Târgu Mureş, precum şi serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă din oraşul Iernut, cu o autospecială şi o ambulanţă SMURD.
‘În urma exploziei a rezultat o victimă de sex masculin, care a suferit arsuri de gradul II şi III la nivelul feţei şi a membrelor superioare, fiind preluată de echipajul SMURD şi transportată de urgenţă la spital. De asemenea, au fost distruse ţigla acoperişului în proporţie de 70 – 80%, tavanul din dormitor şi bucătărie şi s-a deteriorat mobilierul’, precizează comunicatul ISU Mureş.
AGERPRES