In jurul orei 14.30, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au fost solicitati să intervină pe strada Republicii din municipiul Târgu Mureș, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța faptul că, la nivelul unui magazin de electrice și electronice s-a produs o explozie, aceasta fiind urmată de un incendiu.
La locul indicat s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o aUpdate: În urma deflagrației magazinul a fost inundat cu fum, pe o suprafață de aproximativ 80 mp. În acest moment incendiul este lichidat. Se ventilează încăperile și se procedează pentru evacuarea bunurilor aflate în interior. Din fericire nu s-au înregistrat victime sau persoane care să solicite îngrijiri medicale.utoscară, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD.
La fața locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifestă cu degajări mari de fum la nivelul acoperișului clădirii, pe o suprafață de aproximativ 15 mp.
Din fericire nu sunt victime.
Se acționează pentru lichidarea incendiului și pentru ventilarea podului clădirii.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.