Cum au apărut ordinele călugăreşti, ce rol au avut în societate, ce mâncau călugării şi care erau cărţile de bucate după care se hrăneau, cât vin era recomandat să consume pe zi şi ce îndeletniciri aveau oamenii din mănăstiri, aflăm dintr-o expoziţie inedită „La masa călugărilor”, deschisă la Muzeul de Arheologie şi Istorie din Cetatea din Târgu Mureş de Muzeul Judeţean Mureş în parteneriat cu Muzeul Maghiar al Comerţului şi Turismului din Budapesta.
Pe lângă partea de istorie referitoare la înfiinţarea ordinelor călugăreşti din Europa, expoziţia mureşeană prezintă diverse obiecte, începând cu uneltele agricole, articolele de bucătărie şi de farmacie, obiecte de cult sau cărţi de bucate, inclusiv o carte de reţete din 1660, scrisă de mână, care conţine meniuri pentru zilele anului, pentru prânz şi cină, sau colecţii de ierbare cu plante medicinale din secolul XVI.
„Expoziţia reflectează asupra unui fenomen european aparte, şi anume ordinele călugăreşti care au influenţat substanţial evoluţia culturii europene. Dacă analizăm mai în detaliu putem spune că le mulţumim pentru cultura europeană existentă. Valorile europene s-au născut datorită acestor comunităţi foarte hotărâte, care urmau nişte valori universale pentru om. Erau comunităţi care, într-o lume incertă cu războaie, foamete, au însemnat o stabilitate şi puncte de recreere pentru om. Cei care decideau să se retragă în mănăstiri renunţau la viaţa laică, la viaţa de zi cu zi, şi alegeau o viaţă austeră, pentru că aceasta era una dintre cerinţele vieţii călugăreşti: sărăcia. Asta nu însemna că nu aveau ce să mănânce, dar nu urmau lucruri omeneşti. Mai era castitatea şi bunătatea, acestea erau cele trei cerinţe majore care se regăsesc la ordinele călugăreşti. Fiecare adăugau elemente după regula lor. Baza mănăstirilor a fost pusă în Egipt, în secolul IV, şi ele sunt cele mai timpurii ordine călugăreşti care se răspândesc în zona europeană în perioada medievală unde cele mai timpurii mănăstiri, sunt din secolul VI. Una dintre cele mai bine cunoscute este Monte Cassino, care se leagă de activitatea Sfântului Benedict, de unde se naşte Ordinul Benedictin”, a declarat, pentru AGERPRES, Soos Zoltan, directorul Muzeului Judeţean Mureş.
Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
Soos a precizat că primele reguli monastice din Europa sunt cele benedictine, care stabileau viaţa de zi cu zi şi obligaţiile călugărilor, iar, treptat, mănăstirile benedictine au devenit astfel şi centrele culturale ale Europei.
Aflăm din expoziţie că între secolele VI şi XI, ordinele călugăreşti sunt focarele ştiinţei şi învăţăturii din Europa, iar cele mai importante studii şi cercetări se fac în cadrul mănăstirilor, evident influenţate de ideologia creştină. La fel şi industria, tehnologia se transmite prin ordinele călugăreşti, ele sunt un fel de instituţii academice, biblioteci care stochează informaţii de milenii, pe care le transmit apoi generaţiilor de călugări şi devin astfel un motor al evoluţiei europene.
„Din secolul XII putem vorbi despre o stabilitate mai mare în Europa şi aceste ordine călugăreşti treptat îşi schimbă modul de activitate şi domeniul (…) Nu numai ştiinţific, educaţional sunt foarte importante, dar au un rol hotărâtor în civilizarea Europei. Toate înseamnă organizare şi mulţi bani, aveau bani, aveau specialişti inclusiv care se pricepeau la administraţie. În Transilvania, regele Ungariei a dat foarte multe privilegii ordinelor călugăreşti, pentru a organiza agricultura, pentru că îşi dădeau seama că o zonă productivă însemna de 10-20 de ori venituri mai mari pentru vistieriile Ungariei sau nobiliare. Cu timpul, ele s-au extins şi au avut domenii imense, aproape o treime din Europa, poate chiar mai mult, la sfârşitul Evului Mediu este în proprietate bisericească. Este unul dintre motivele reformei religioase şi nu numai, dar şi unul dintre pretextele de acaparare a acestor proprietăţi imense, care altfel sunt imposibil de obţinut, fiindcă biserica nu vinde niciodată terenuri”, a precizat directorul Muzeului Judeţean Mureş.
Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
La fel ca şi în alte părţi ale Europei, nici călugării din Târgu Mureş nu o duceau rău din punct de vedere al alimentaţiei, acest fapt fiind evidenţiat în timpul unei cercetări de peste 15 ani, efectuată la Mănăstirea Franciscană din Târgu Mureş. Astfel s-a putut stabili cum trăiau aceşti călugări şi faptul că aveau o dietă bogată în proteine şi foarte diversificată, comparativ cu oamenii de rând.
„La Mănăstirea Franciscană s-au descoperit foarte multe fragmente, elemente şi rămăşiţe care ne zic cum trăiau aceşti călugări şi ce mâncau. Pe lângă austeritatea asumată, au un regim alimentar foarte bun. Faţă de clasele mai sărace din oraşe au de toate, o mâncare bogată în proteine şi diversificată, pentru că au mai multe ferme, mai mulţi donatori, au heleştee, au ferme de animale şi, evident. au terenuri pe care le lucrează. La săpăturile de la Târgu Mureş am identificat foarte multe oase de animale, de la peşte, la coji de ouă şi animale, ovine, mai puţin porci şi vaci. Aveau un meniu diversificat şi asta se poate observa şi la viaţa îndelungată a călugărilor, faţă de media de viaţă – călugării de multe ori ajung la 60-90 de ani, ca urmare a nutriţiei. De altfel, şi în cazul mormintelor descoperite observăm că aceşti călugări au mai multe dintre boli. Bolile sunt prezente, dar ei aveau un sistem imunitar mai puternic. Aveau un regim strict de a mânca, de trei ori pe zi, în afara perioadelor de post, care erau foarte stricte şi trebuiau ţinute, era considerat purificare spirituală. Atunci apare peştele, considerat hrană care se poate mânca în aceste posturi, dar erau cazuri când ţineau şi post numai cu apă. Pe lângă asta, aveau prescris, din regula benedictină, jumătate de litru de vin pe zi. La prima vedere poate să pară un fel de ciudăţenie sau alcoolism, dar trebuie ştiut că vinul medieval este mult mai diluat, iar apa din fântâni nu era întotdeauna potabilă în cazul secetei şi vinul era un lichid care îşi păstra calitatea şi un an. În Nordul Europei se producea berea din miere sau din grâu, dar asta nu pentru a se consuma alcool, ci pentru o viaţă sănătoasă, fiindcă se ştie că vinurile au o influenţă benefică asupra sistemului vascular, dacă nu se comit abuzuri”, a spus Soos.
Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
Acest mod de a trăi le oferea călugărilor o rezistenţă mai mare în faţa epidemiilor şi le prelungea viaţa, faţă de populaţia săracă care, de multe ori, mânca doar mâncăruri simple, fapt ce îi afecta sistemul imunitar.
Din expoziţia din Cetatea Târgu Mureş mai aflăm că şi astăzi în Europa Occidentală sunt multe mănăstiri specializate în producţia caşului, a berii şi că acestea sunt cele mai bune şi mai scumpe produse, la fel ca vinul, uleiul de măsline sau boia.
În expoziţie este prezentată hrana călugărilor pe tot parcursul Evului Mediu până în zilele noastre, cum evoluează dar şi care sunt meseriile care se păstrează. De aici aflăm că în România există o mănăstire medievală care a supravieţuit, la Şumuleu Ciuc, unde se produce un fel de bitter, pe baza unor reţete medicale foarte vechi, fiindcă în vechime se cunoşteau efectele vindecătoare ale plantelor medicinale.
Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
Fireşte, la Târgu Mureş este expusă şi o carte de bucate, care a fost scrisă prima dată la Mănăstirea Şumuleu Ciuc, în 693, de un autor anonim, care menţionează în prefaţă că „serveşte mai ales pentru ordinele religioase, care deseori duc lipsa bucătarilor, pe ei instruieşte, cum trebuie făcute două sau trei feluri de mâncare”. Cartea a fost publicată apoi în 1695 la Cluj, de către Miklós Kis Tótfalusi într-o ediţie adăugită, iar textul introducerii a fost puţin modificat: „este recomandat nu numai pentru ordine religioase, dar şi pentru oameni de rând”.
Muzeografii susţin că unii cercetători pretind că autoarea cărţii ar fi Zsófia Tófői, fiica lui Mihály Tófői, care era preot în curtea principelui Apafi – dar acest lucru este puţin probabil.
Printre piesele expuse în muzeu se regăsesc butoiaşe de vin pentru masă, diferite ambalaje pentru licorile produse de mănăstiri, inclusiv cele alcoolice, etichete de vin ale diferitelor ordine, soiurile de struguri pinot care au venit de la Bourgogne şi Auvergne în Ungaria în anii 1300, între care şi Auvergnas – Auvergnat gris sau Pinot gris (în italiană pinot grigio), un soi cu boabe gri şi cu coaja roşie, din care se făcea un vin alb excelent, dar şi roze.
Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
Evident că aici există trei variante. Conform uneia, numele soiului vine de la ordinul paulin, care a s-a aşezat în regiunea lacului Balaton în 1263, fiindcă paulinii purtau haine cenuşii, şi chiar dacă în 1341 l-au schimbat cu rasă albă, numele/porecla de „călugăr gri” a rămas. O altă relatare spune că de fapt numele vinului vine de la franciscanii observanţi, care au venit în ţară în secolul XIV, şi care poartă şi azi rase gri. A treia versiune arată că soiul a fost aclimatizat de cistercieni în secolul XIII sau XIV, ale căror rase albe s-au făcut cenuşii de la praf în timp ce lucrau în vii.
Oricum ar fi fost, în anii 1930 numele a fost înlocuit cu denumirea de „Auvergnas gri”, traducerea literală a termenului german Grauer Mönch (călugăr gri). Şi aceasta pentru că în Germania se ştie sigur că cistercienii au fost cei care au introdus soiurile de struguri Burgundy şi tot ei au dat numele vinului.
Pe lângă poveştile legate de anumite soiuri de struguri, în expoziţia de la Târgu Mureş mai există şi numeroase pahare şi cupe pentru bere şi un basorelief al Sfântului Florian, considerat patronul berarilor, fiind vorba de o reclamă a Berăriei Dreher din 1910, deţinută acum de Muzeul Maghiar al Comerţului şi Turismului.
Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
Pe lângă portretul Sfântului Florian (240-304), fost căpitan al unei legiuni romane, convertit la religia creştină, aflăm şi povestea tragică a acestuia şi modul în care a sfârşit, dar şi minunile pe care le-a săvârşit. Conform unei legende, Sfântul Florian, în tinereţea sa, a stins o casă în flăcări cu puterea rugăciunii şi astfel din secolul XV a devenit patronul pompierilor şi al altor meserii precum cele de hornar, brutar, olar, fierar şi berar.
Tot la Târgu Mureş găsim şi Cartea Hortus Sanitatis (Grădina vindecării), o operă mare de sinteză care a fost publicată de mai multe ori, prima dată în Strasbourg între anii 1491 şi 1497. Ediţia expusă a fost tipărită în Veneţia în 1536 şi aparţine Bibliotecii de Istorie a Medicinei Semmelweis.
De asemenea, curioşii mai pot vedea „Ierbarul” renumitului botanic italian Pietro Andrea Mattioli (1501-1577), apărut prima dată în 1544, ediţia expusă fiind din 1586 şi aparţine Bibliotecii de Istorie a Medicinei Semmelweis. Fiind un adevărat „Best seller”, până în secolul 18 acest ierbar a fost tipărit în mai mult de 80 ediţii, fiind tradusă în toate limbile mari europene şi era mândria bibliotecilor de mănăstire.
Foto: Dorina MATIŞ / AGERPRES
Tot aici găsim şi notiţele lui Kristóf Simai despre modul de preparare a unor mâncăruri, la care a lucrat timp de 17 ani. Nu a mai apucat să publice o carte de bucate cu reţetele sale, motiv pentru care lucrarea a fost publicată abia în anul 2011. Pe lângă numeroasele curiozităţi, el publică primele patru reţete cu porumb şi cartof şi tot la el apar prima dată ardeiul şi roşiile în mâncare. Cartea conţine 627 de reţete. Preotul-profesor Kristóf Simai este cunoscut însă ca dramaturg, debutând în anul 1790 cu prima lui piesă denumită Igazházi.
În expoziţia de la Târgu Mureş remarcăm faptul că în rândul ordinelor călugăreşti atribuţiile zilnice erau foarte clar împărţite – partea de slujire, cea de producere a ostiei, partea de farmacie, de producere a vinului, agricultura etc. toate fiind componente distincte, însă parte a aceluiaşi angrenaj. AGERPRES