Expoziția se va desfășura în concordanță cu normele de siguranță sanitară în vigoare. Accesul în Camera K’ARTE este posibil doar în limita a două persoane în același timp, cu mască sanitară si verificarea temperaturii la intrare. EXPOZIȚIA NU VA BENEFICIA DE VERNISAJ, dar poate fi vizitată în intervalul 9-30 noiembrie 2020, de luni până sâmbătă, între orele 14.00 – 17.00. Parteneri: Primăria Municipiului Târgu Mureș și Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București. Cu sprijinul Reea si Nett Front. Curator: Magdalena Pelmuș. Asistent curator: Lina Țărmure.
Artiști: Alina Andrei, Ion Barbu, Claudiu Cobilanschi, Raluca Ilaria Demetrescu, Cosmin Haiaș, Andreea Medar, Monotremu, Bogdan Pelmuș, Magdalena Pelmuș, Dan Perjovschi, Cristi Pogăcean, George Roșu, Silvia Trăistaru, Zoltán Béla.
“Lumea e oprita în slow motion” și avem timp să o observăm , “natura se regenereza” dar “cei vulnerabili sunt afectați”, există variante care pot duce la “același rezultat”, “natura se deschide” pentru a ne revela tainele sau se închide pentru a ne înghiți (?), rutina simplă devine complicată, ne simțim “monitorizați prin sateliți” și ne folosim de acest sistem de surveillance GMT (Google Maps Timeline), în jurnale vizuale, pentru a activa un mecanism mnemonic, creăm jurnale online/offline, documentăm starea personală/ locală/ globală, criza, efectele ei, ne reinventăm cu umor și inventăm forme de rezistență la această tulburare de curs a vieții, prinși într-un vârtej de exces de informații, exces de știri, pendulăm între adevăr și fals, între teorii ale conspirației și date reale.
Circuitul acesta este tulburător și repetitiv până la obsesie. Ne trezim că am dezvoltat ticuri, repetăm mecanic acțiuni care devin obsesive, prinși în bucla supraviețuirii, traumatizați de frică, marcați pe cine știe ce întindere de ani de acum încolo, ne izolam, ne eliberăm apoi, ca într-o zvâcnire de revoltă, dar știm că sfârșitul nu e aici, pentru că asta ni se spune.
SHORT BIOS
Alina Andrei desenează, fotografiază şi scrie de ani. Momentan în Cluj, dar fotografiile sale ar putea fi de oriunde.
Ion Barbu este grafician, caricaturist și promotor cultural. Barbu este de 20 ani un agent sanitar al societății românești.
Claudiu Coblinaschi trăiește și lucrează la București. Folosește, ca jurnalist, diferitele medii de expresie pe care arta i le pune la dispoziție în analizarea temelor socio-politice, iar ca artist observă și fructifică rezultatul acestora.
Raluca Ilaria Demetrescu este o artistă vizuală, cronicară, curatoare, coordonează și conduce spațiul tip artist-run space Alert Studio. Arta pe care o practică este autobiografică cu accent de (auto)ficțiune.
Cosmin Haiaș a absolvit Institutul Politehnic Traian-Vuia din Timișoara obținând diploma de inginer în automatică iar în anul 2006 a absolvit Facultatea de Arte și Design – Universitatea de Vest din Timișoara, secția pictură.
Dan Perjovschi trăiește la București și Sibiu. Desenează cu umor direct pe pereții muzeelor din toată lumea, comentând politic, social și cultural cotidianul societății globale. Desenele lui sunt o sinteză între desenul de presă, grafitti, comix și artă brută.
Cristi Pogăcean (n. 1980) sfidează tradiția academistă a școlii românești încă de la începutul drumului său artistic. Adoptă o poziție detașată, de observator al culturii contemporane, atrăgând atenția asupra unor noțiuni universale preconcepute.
Andreea Medar este un artist vizual de formație pictor, dar realizează obiecte și instalații, spații și sculpturi din materiale neconvenționale, instalații media și video. Imaginile sale retranscriu, într-un mod surprinzător și paradoxal foarte direct, propria imagerie într-un alfabet vizual foarte personal, mereu reinventat,
Duo-ul artistic Monotremu, format la Timișoara, în 2010, de Laura Borotea și Gabriel Boldiș, se remarcă prin practici artistice ironico-critice la adresa neajunsurilor societăţii românești, un context și o civilizaţie care, precum ambigua categorie zoologică a monotremelor, termen ce a inspirat pseudonimul sub care lucrează cei doi.
Din 2012, dezvoltă Minitremu, un laborator creativ prin care facilitează copiilor și tinerilor accesul la arta contemporană, sub forma unor instrumente pedagogice (cărți și jucării modulabile din lemn), ateliere și o tabără de artă contemporană ajunsă la a cincea ediție.
Bogdan Pelmuș a studiat pictura la București, în prezent trăiește și activează în același loc. Este membru fondator al Sursa Grup, NIT Gallery/Atelier 35 și al artist run-space-ului Loading Open LAB, toate din capitală.
Magdalena Pelmuș este artist vizual și performer care trăiește și lucrează la București. Arta sa cartografiază ipostaze ale anxietății, fragilitatea, vulnerabilitatea, memoria, identitatea și condiția umană la granița fină dintre viață și moarte, superstițiile și rolurie de gen.
George Roșu s-a născut în Brașov, momentan trăiește și lucrează în Cluj-Napoca. Folosește cuvântul ca material și conturul ca suport al acestuia. Consideră că umorul face parte din istoria artei și îl folosește în lucrările sale, fie ele desene sau fragmente video.
my latest one?” Fact Finder, Berlin.
Silvia Trăistaru trăiește și lucrează în București ca artist vizual si restaurator independent. Se exprimă artistic cu ajutorul fotografiei și videoului, dar are o relație mai intimă cu desenul și pictura.
Zoltán Béla trăiește și lucrează în București. În ultimii ani, experimentează cu pictura abstractă și figurativă, realizează obiecte de artă și instalații, abordând tematici ale memoriei, fiind interesat de explorarea texturilor și a tiparelor urbane, dar și de istoriile subiective, personale.