Directorul Teatrului Naţional Târgu Mureş, Attila Gasparik, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că instituţia pregăteşte o expoziţie în memoria actorilor Ioan Fiscuteanu şi Lohinszky Lorand, în cadrul manifestărilor ‘100 de ani de cultură în Mureş’, dedicate centenarului Palatului Culturii din municipiu. ‘La acest eveniment, 100 de ani de Palatul Culturii, noi suntem prezenţi cu o expoziţie de fotografii şi o instalaţie foarte mare de lumină, prin care încercăm să aducem omagiu foştilor noştri colegi, lui Ioan Fiscuteanu şi Lohinszky Lorand, doi actori care şi-au început cariera la Târgu Mureş, au terminat cariera la Târgu Mureş. Amândoi au fost cei care au jucat în cele mai multe filme şi aici am vrut să legăm un pic Palatul Culturii cu filmul şi cu teatrul’, a spus Attila Gasparik.
El a precizat că expoziţia ‘Fiscuteanu – Lohinszky, Lohinszky – Fiscuteanu’ va fi deschisă miercuri după-amiază, odată cu debutul celei de-a 21-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native, care va avea loc la Târgu Mureş în perioada 6-10 noiembrie.
Pe lângă expoziţie, organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native au inclus în programul ediţiei din acest an trei filme în memoria actorului de teatru şi film, Lohinszky Lorand, decedat în iunie anul acesta.
Publicul festivalului Alter-Native va putea viziona trei producţii ungureşti, ‘Cei câţiva ani fericiţi ai tatălui meu’ în regia lui Simo Sandor, ‘Moştenirea scriitorului’ în regia lui Papp Gabor Zsigmond şi ‘Dincolo de timp’ de Kosa Ferenc, în care Lohinszky Lorand are rolul principal.
În privinţa unor filme în care a jucat Ioan Fiscuteanu, directorul Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Alter-Native, Levente Sipos, a anunţat că nu s-a ajuns la un acord cu producătorii. ‘Am încercat să îi aducem un omagiu şi lui Ioan Fiscuteanu, din păcate, n-am reuşit să aducem filmul Glissando. Din păcate, domnul Danieliuc (Mircea Danieliuc – n.r.), după ce şi-a dat acordul, după aceea s-a supărat şi şi-a retras acest acord. Dar o să avem o expoziţie de fotografii cu cei doi mari artişti ai teatrului din Târgu Mureş’, a subliniat Levente Sipos.
AGERPRES