Ministerul Transporturilor pregătește realizarea de exproprieri suplimentare pentru modernizarea căii ferate Brașov-Sighișoara.
Pe site-ul ministerului au fost postate, în consultare publică, două proiecte de HG în acest sens. Primul proiect se referă la terenuri de pe subsecțiunile 1. Brașov-Apața și 3. Cața-Sighișoara, aflate pe raza unității administrativ – teritoriale Bod – județul Brașov.
Pe parcursul execuției lucrărilor au fost identificate suprafețe suplimentare de teren necesare realizării lucrărilor de reabilitare aflate pe raza unității administrativ-teritoriale Bod, județul Brașov, ceea ce impune întreprinderea demersurilor legale pentru dobândirea acestor suprafețe suplimentare de teren.
La momentul dezvoltării la faza de Proiect Tehnic a scenariului aprobat în cadrul Studiului de Fezabilitate, proiectantul a constatat că anumiți parametrii prevăzuți în Studiul de Fezabilitate nu mai respectau normativele în vigoare, astfel încât, conform scenariului dezvoltat, toate suprafețele suplimentare identificate vor fi expropriate în vederea finalizării lucrărilor proiectate. Astfel, imobilele suplimentare necesare continuării lucrării de utilitate publică, de interes naţional, vor face obiectul unei noi Decizii de expropriere.
Cea mai mare parte a lucrărilor pentru acest proiect se va executa pe terenuri proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi concesionate Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, însă pe lângă acestea mai este necesară achiziţia altor terenuri din care unele se află în proprietatea privată a unor persoane juridice, altele în domeniul sau public al unitățiilor administrativ – teritoriale sau altor instituții. Este necesară ocuparea unor suprafeţe de 3.489 mp (două terenuri afectate) aparţinând proprietăţii private a persoanelor juridice, 125 mp (un imobil afectat) aparținând proprietății publice a statului şi o suprafață de 12.351 mp (10 imobile afectate), aparținând proprietății publice a unităţilor administrativ-teritoriale.
Suma necesară aferentă despăgubirii pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al lucrării de utilitate publică de interes național este de 496,5 mii lei.