Fabrica de Anvelope din Luduş (FAL), ultimul nume purtat înainte de colapsul din 14 mai 2007, a fost urmaşa unei Întreprinderi de Industrie Locală înfiinţată la 22 martie 1961. De-a lungul anilor, cea mai importantă unitate economică a oraşului s-a dezvoltat continuu până în anii 1989 – 1990 când pe porţile fabricii intrau peste 1100 de salariaţi. În acea perioadă se produceau articole din cauciuc, metal şi mase plastice, oamenii îşi primeau salariile, mai erau şi greutăţi, dar una cu alta, cu bune şi rele, oamenii îşi câştigau în mod decent existenţa lor şi a familiilor.
Un Tzunamii economic
Revenind în zilele noastre, constatăm că fabrica nu mai există de câţiva ani buni sau mai degrabă, răi. Inginerul Berszan Vilmoş, principalul organizator al reîntâlnirii foştilor salariaţi de la FAL a muncit în fabrică 20 de ani „într-un colectiv pe care nu îl voi uita cât timp o să trăiesc”, după cum a afirmat în cuvântul introductiv cu care a deschis seara amintirilor la care au participat aproape 80 de foşti salariaţi. „Regret că acest Tzunamii al istoriei a făcut să dispară o unitate economică valoroasă, dar mă bucur că oamenii au rămas cu aceleaşi bune relaţii umane care s-au creat de-a lungul anilor” a mai spus Berzsan. Din nefericire, la apelul făcut de soţii Susana şi Constantin Popanică, nu au răspuns şi nu vor mai răspunde niciodată un mare număr de foşti colegi pentru care toţi cei prezenţi au păstrat un moment de reculegere.
Multe aduceri-aminte
Fiind invitat în calitate de fost salariat al FAL-ului, am ascultat cu plăcere şi mi-am amintit multe dintre poveştile depănate în tihnă la un pahar de vin bun la Terasa Tivoli. Am fost alături de „veteranii” Maria Olaru, Olivia Cheţan, Petrică Şofron, Andronic Stoica, Feher Andrei, Feher Iuliu, Titi şi Livia Mărginean. Au mai fost prezenţi „mai tinerii” Vasile Trifan, soţii Zilberczveig Leon şi Liliana, soţii Oltean Emil şi Zoe, soţii Robu Ioan şi Maria, cei trei Văleanu, Titi, Anisia şi Vasile şi încă mulţi alţii.
Procesul de dezagregare a fabricii a început cu 20 de ani în urmă, atunci când s-au închis rând pe rând secţiile de producţie şi oamenii au fost nevoiţi să se reprofileze. Acum, privindu-i în sală, am văzut că vremurile nu i-au înfrânt, calitatea umană deosebită i-a făcut să se adapteze noilor condiţii, păstrându-şi verticalitatea umană şi profesională.
Ca fapt divers, mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu „fraierul”, aşa cum l-am numit pe Ioan Olaru şeful investiţiilor, care a lucrat 32 de ani în fabrică fără nicio zi de concediu medical şi cu fostul şofer al directorului, Vasile Rusu, singurul dintre vechii FAL-işti care mai lucrează pe platformă şi păzeşte acum ceea ce a mai rămas din măreţia tehnică de odinioară.
A fost o întâlnire reuşită şi ca dovadă, cei prezenţi au propus o nouă întâlnire în ultima sâmbătă din luna februarie 2014.
Ioan A Borgovan