În anul 2007, după o activitate de aproape șase decenii, Fabrica de Anvelope din Luduș își închidea într-un mod penibil porțile. Rămâneau pe dinafară câteva sute de angajați puși în situația de a-și căuta, pentru ei și pentru familiile lor, alte surse de existență. Au urmat atunci câțiva ani grei în care suferințele au fost nemeritate pentru cei care nu voiau decât să-și facă datoria la un loc de muncă pe care îl onorau cu pregătire profesională și seriozitate maxime.
Au trecut anii….
Încet, dar greu, disponibilizații și-au găsit alte rosturi în țară sau prin țările străine, pentru că așa cum spunea ing. Berszan Vilmoș, organizatorul principal al celor două întâlniri între foștii colegi de muncă, oamenii de la ,,FAL” au fost și au rămas SUPER, un acronim care reprezintă Seriozitatea, Unitatea, Profesionalismul, Educația și Respectul oamenilor.
În ultima sâmbătă din luna februarie, la Hotel Sabis s-au întâlnit aproape 80 dintre foștii colegi de muncă de la FAL. Doamnele și domnișoarele de la sectorul ,,chimie” au fost în număr mare, elegante, tinere și frumoase ca întotdeauna, iar cei de la ,,metal”, bărbați serioși care au acaparat discuțiile. De altfel, singurul nor apărut pe cerul senin al întâlnirii a fost o remarcă a unui fost conducător care a catalogat întâlnirea ca fiind un parastas al fabricii. Poate că a fost și așa, parastasul fiind o consecință a ,,uciderii” unei fabrici care ar fi putut să funcționeze și azi pentru vreo 300 de oameni, după cum a afirmat Ioan Olaru, fost șef cu investițiile. Dar, timpul trecut nu mai revine, cu siguranță.
În rest, meniul a fost de calitate, amintirile s-au depănat la un pahar de vin bun și timpul a trecut cu repeziciune. Viitoarea întâlnire, a treia, va avea loc în ultima sâmbătă a lunii februarie a anului 2015 când participanții sunt rugați să aducă și câteva amintiri scrise pentru o posibilă ,,Carte a amintirilor FAL”.
Ioan A. Borgovan