Trei persoane sunt cercetate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş pentru braconarea unor specii de păsări protejate de lege.
La data de 05 noiembrie 2016, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au identificat în zona fostei fabrici de cărămidă, din cartierul Mureşeni, trei persoane, cu vârste între 17 şi 23 de ani, toate din Tîrgu Mureş, care braconau păsări cântătoare, din specii protejate de lege.
La faţa locului, poliţiştii au descoperit 6 colivii în care erau 8 păsări capturate, respectiv 3 mugurari, 3 scatii, un sticlete şi un cânepar.
Păsările au fost ridicate şi predate Asociaţie Milvus, din Tîrgu Mureş.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.