#Facem organizează cea de-a doua ediție a proiectului Teatru în Fața Blocului, care a debutat pe 27 și 28 septembrie 2021 cu primele două locații, Uzina Foto și Cetatea Medievală din orașul Târgu Mureș.
Următoarele trei spectacole vor avea loc astfel: 1 octombrie în Parcul Furnica din cartierul Dâmbu Pietros, 2 octombrie în Parcul Izvor din Tudor Vladimirescu și pe 3 octombrie în Campusul Studențesc din Cornișa.
Publicul târgumureșean este așteptat la unul dintre cele mai noi evenimente marca #Facem, Teatru în Fața Blocului, menit să aducă oamenii de toate felurile împreună, la teatru. Atmosfera va fi una mai relaxată decât cea a teatrului clasic, întrucât proiectul propune spectacole de teatru în locuri accesibile, puncte cheie din cartierele Unirii, Centru, Dâmbul Pietros, Cornișa, Mureșeni și Tudor Vladimirescu.
Teatru în Fața Blocului aduce șapte reprezentații ale aceluiași spectacol. „Scapino”, efervescent și cu ușoare note romantice, pune în scenă tipologii familiare de oameni, ale căror destine se intersectează în mod nebănuit. Doi copii de bani gata, de etnii diferite, crescuți de tații lor, care sunt mai mult plecați din țară, ajung să intre în tot felul de situații problematice. Scapino, cel care poate spune, fără să se laude, că poate rezolva orice problemă lipsită de soluție, își dovedește iscusința atunci când reușește să încâlcească și să descâlcească toate ițele care apar în această comedie savuroasă.
Situația specială în care sunt puși îi va încuraja pe protagoniști să găsească soluții ingenioase și îi va purta pe spectatori prin momente comice, dar și ușor tensionate pe alocuri, punând în evidență relațiile interumane în toată complexitatea și frumusețea lor.
Din distribuție fac parte atât studenți și absolvenți ai Universității de Arte din Târgu Mureș, cât și actori independenți:
- Radu Enrik
- Gergely Molnar
- Viorel Moldovan
- Szöcs Szilvia
- Benedek Huszár Botond
- Haneș Vlad
- Narcis Zamfir
- Boró Gölner
Regia:
Cristian Bojan
Scenografia:
Papp Gyopár
Spectacolul este bilingv și subtitrat în limba română și maghiară.
Participarea la eveniment este gratuită și se va putea face în baza unui tichet de acces, ce poate fi rezervat gratuit de pe Kompostor, accesând secțiunea corespunzătoare fiecărei locații prin următorul link:
Mai multe informații despre spectacolele viitoare și despre activitatea #Facem pot fi găsite pe paginile oficiale de Facebook – „facem” și Instagram – „facem_altfel”.
Cu scopul de a asigura sănătatea și siguranța tuturor participanților la eveniment, atât a publicului cât și a echipei de organizare, evenimentul va avea loc în aer liber și va fi organizat în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data desfășurării acestuia.
Organizatorul își rezervă dreptul de a impune oricare măsuri sanitare pentru participanți. Conform ultimelor reguli aprobate de Guvern, accesul la eveniment se poate face bază pe:
- Rezervarea locului prin platforma Kompostor;
- Dovada finalizării schemei de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2;
- Test negativ PCR în ultimele 72h;
- – Test negativ antigen în ultimele 48h;
- Certificat medical care confirmă infectarea cu SARS-CoV-2 emis cu între 15-180 zile înainte.
Totodată organizatorul impune purtarea măștii în spațiile comune (bar, toalete etc.), păstrarea distanței sociale față de alți participanți și minimizarea aglomerării de oameni prin acceptarea sosirii la locație la orele comunicate, folosirea porților de acces și a locurilor alocate.
Teatru în Fața Blocului este un eveniment organizat de #Facem, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureș.#Facem este o organizație culturală înființată în anul 2018 care realizează evenimente culturale pentru comunitatea târgumureșeană dintre care amintim: Zacusca de Artă, Muzică în Perimetru și Teatru în Fața Blocului.