La data de 10 iulie 2023, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mureş au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară într-un dosar penal de evaziune fiscală.
Activitatea s-a desfăşurat la sediul unei societăţi comerciale din Acăţari, precum şi la domiciliul unui bărbat, de 45 de ani, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.
În fapt, în perioada septembrie 2016 – noiembrie 2019, bărbatul în cauză a dispus neînregistrarea în evidenţa contabilă a veniturilor în cuantum de peste 670.000 lei, aferente unui număr de 57 de facturi fiscale emise către diverși beneficiari de pe teritoriul național.
Prejudiciul cauzat bugetului statului este estimat la peste 100.000 lei.
În urma probatoriului administrat, faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore, iar, ulterior, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
La acţiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureș.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE