Facturile la energie electrică au explodat. Unii mureșeni plătesc de trei ori mai mult.
Canicula, eliminarea subvențiilor de la 1 iulie și creșterea TVA-ului cu 2% au dus la majorări ale facturilor de curent pentru mii de familii din județul Mureș.
Conform datelor furnizate de Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER), impactul asupra populației este „foarte mare”, iar pentru unele gospodării, facturile s-au triplat față de perioada anterioară.
Creșterea se datorează unei combinații nefericite de factori care s-au suprapus în aceeași perioadă:
Canicula din luna iulie și august care a forțat pe proprietarii de aparate de aer condiționat, ventilatoare sau alte soluții de răcire să le folosească intens.
Eliminarea subvențiilor de la 1 iulie 2025, care a reprezentat aportul cel mai considerabil.
Majorarea TVA-ului de la 19% la 21%, aplicabilă din august.
Familiile cu consum redus, cele mai afectate
„Cei care aveau un consum sub 100 kWh/lună, dar care nu sunt neapărat vulnerabili și, în consecință, nu beneficiază de noile subvenții. Dacă, până la 30 iunie 2025, aceștia plăteau o factură de maxim 68 lei/lună, de la 1 iulie au ajuns să plătească mai mult decât dublu”, explică Laurențiu Urluescu, președintele AFEER.
Situația devine și mai dramatică pentru gospodăriile care și-au crescut consumul din cauza căldurii. „Pe de altă parte, cel mai probabil, le-a crescut consumul: cum toată vara a fost una caniculară, mulți au utilizat ventilatoare sau aparate de aer condiționate, iar consumul le-a crescut simtitor. De exemplu la o crestere de consum de la 100 la 150 kWh/lună, cu noul TVA de 21%, factura ajunge spre 200 lei/lună, aproape o triplare… Impactul asupra populației este, într-adevăr, foarte mare!”, mai precizează comunicatul.
Contextul economic: de la 0,68 lei la 4-5 lei per kWh
Pentru a înțelege amploarea schimbării, experții explică că în perioada 2022-2023, prețurile reale de furnizare a energiei electrice au ajuns la 2-3 lei/kWh, iar în regim de Furnizor de Ultimă Instanță chiar la 4-5 lei/kWh. Prin subvențiile de stat, consumatorii plăteau însă doar 0,68 lei, 0,80 lei sau maximum 1,30 lei/kWh.
„Practic, diferența dintre prețul real și tariful achitat de client era acoperită de la bugetul de stat. Statul are încă de decontat furnizorilor aproximativ 6-8 miliarde de lei”, precizează AFEER.
Sprijin pentru familiile vulnerabile, dar nu pentru toate
Autoritățile au introdus prin OUG nr. 35/2025 un ajutor lunar de 50 lei pentru familiile vulnerabile. Problema este că din cele aproximativ 1,3 milioane de gospodării cu probleme la plata facturilor la nivel național, nu toate se califică ca fiind vulnerabile.
