Stirile Punctul

Falși inspectori ANAF Antifraudă vor să obțină date personale și bancare, avertizează Fiscul

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează cu privire la apeluri telefonice frauduloase realizate de către persoane care se recomandă fals drept inspectori ANAF Antifraudă. ANAF atrage atenția asupra unor apeluri telefonice frauduloase (phishing telefonic – vishing) efectuate de către persoane care fură identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

n timpul acestor apeluri, pentru a crea aparența realității, sunt folosite date și nume publicate pe portalul anaf.ro, însă numerele de telefon nu aparțin instituției.

Astfel, se încearcă folosirea frauduloasă a calității de reprezentant al ANAF pentru obținerea de date personale și bancare.

ANAF recomandă să nu se dezvăluie astfel de informații niciunui interlocutor necunoscut.

Fiscul transmite că inspectorii ANAF Antifraudă nu solicită telefonic informații personale sau financiar-bancare.

În cazul în care sunt primite astfel de apeluri, ANAF roagă cetățenii să transmită prin intermediul formularului electronic de contact date ușor observabile în timpul unei astfel de tentative de vishing, precum numărul de telefon de la care a fost primit apelul, data și ora apelului, caracteristici (de exemplu: accent, modalitate de exprimare) ale apelantului care se recomandă a fi un reprezentat al ANAF.

Datele existente vor fi avute în vedere pentru sesizarea organelor de cercetare penală în scopul verificării și instrumentării unor posibile tentative de uzurpare de calități oficiale.

Citește articolul complet