Familia doctoriţei Benedek Orsolya, în vârstă de 32 de ani, din Târgu-Mureş, găsită moartă în cursul săptămânii trecute după ce dispăruse în data de 11 decembrie a.c. din parcarea unui supermarket, doreşte să transmită mass-media şi opiniei publice un mesaj prin care îndeamnă la respectarea intimităţii rudelor victimei în aceste momente de doliu.
Părinţii îndureraţi apelează la decenţă jurnalistică şi transmit următorul mesaj către toţi ziariştii, atât din presa scrisă, online, cât şi de televiziune:
„Durerea prin care suntem nevoiţi să trecem în aceste momente este nemărginită, de aceea fiecare ştire sau informaţie neverificată şi neconfirmată privind moartea fiicei noastre, care apare în spaţiul public, sporeşte şi mai mult suferinţa familiei noastre. Vă rugăm, aşadar. să transmiteţi doar fapte reale şi verificate.
Nu dorim să dăm nici un fel de declaraţii sau informaţii despre ce s-a întâmplat!
Credem că este de competenţa organelor de cercetare penală, Poliţia şi Parchetul, să soluţioneze acest caz. De aceea suntem de părere că trebuie să îi lăsăm pe anchetatori să-şi facă datoria în continuare la fel de eficient ca şi până în acest moment.
Vă rugăm să ne respectaţi intimitatea, îndrăznim să vă cerem puţină discreţie, lăsaţi-ne să ne plângem fiica în pace şi să-i păstrăm amintirea în suflet, aşa cum se cuvine!”
Cu deosebit respect,
familia Benedek.
Atât de mult mediatizata moartea doctoriței dar nu s-a spus de ce a plecat cu tânărul ce legătură era intre ei și de ce sa ajuns la crima.