La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 16.05, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara, au oprit în trafic, pe strada Viilor din localitate, o motocicletă, condusă de un bărbat, de 37 de ani, din Sighişoara.
În urma verificării în baza de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar motocicleta pe care o conduce nu este înmatriculată .
În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Category: Stirile Punctul