Farmacia Socială ofera suport in regim de urgenta pentru organizatii precum Fundaţia Transilvană Alpha, Crucea Roșie Română Filiala Mureș, Fundaţia Alături de Voi România, intiativa civica Sprijin Ucraina – Mures, Parohia Ortodoxa Tirgu Mures sau Patronatul IMM Suceava pentru a achizitiona medicamente la un pret minim pentru spitalele din Ucraina pe timp de razboi. O parte din aceste resurse medicale tintite au ajuns deja la soldatii si ranitii din spitalele din Ucraina.
Valoarea totala a medicamentelor livrate in aceasta saptamana a depasit 135.000 lei, marea majoritate fiind din donatii.E important de mentionat ca saptamana aceasta s-au facut demersuri catre ANMDM pentru a justifica eliberarea acestor medicamente RX in lipsa prescriptiilor medicale obligatorii si s-a reusit gasirea unor solutii.
Exista voluntari care au transportat medicamente sute de kilometrii, incarcand masina chiar si la ora 2 noaptea. Ritmul a fost si inca este unul infernal si in tot acest timp farmacia a fost deschisa pacientilor, s-au facut teste COVID, s-au gestionat donatiile, s-au efectuat comenzi si s-a receptionat marfa, s-au organizat coletele. Toate acestea cu doar 4 persoane si putine ore de somn.
Si cel mai important, am facut toate asta fara a avea ca scop profitul personal, avand in vedere statutul nostru de intreprindere sociala. Ei bine, dupa aceasta saptamana voi raspunde la aceasta intrebare ca Farmacie Sociala inseamna pasiune, devotament si iubire de semeni. Sunt valorile care au strans la un loc ONG-uri, autoritati, furnizori, pacienti, donatori si voluntari. Si acest loc se numeste Farmacia Sociala. a declarat Marius Dumitrescu, antreprenor social la Farmacia Sociala.