Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș vă invită să participați joi, 5 mai 2022, ora 10:00, la evenimentul „Față în față cu angajatorii”, care va avea loc în campusul UMFST, la sediul de pe str. Nicolae Iorga, nr. 1.
Organizat de Societatea Antreprenorială Studențească (SAS), Compartimentul de Relații cu Piața Muncii (CRPM) și ESTIEM LG Târgu Mureș, din cadrul UMFST, evenimentul se bucură de prezența și interesul a 35 de companii de top din diverse domenii de activitate: medicină, farmacie, inginerie, informatică, economie.
Această nouă ediție a evenimentului desfășurat anual, asigură studenților Universității cadrul de interacțiune directă cu principalii angajatori din piața muncii, oportunitatea de a se conecta la cerințele profesionale ale posturilor specifice din punct de vedere al competențelor dobândite, asigurarea stagiilor de practică și internship-uri, obiectivul principal al evenimentului fiind acela de a asigura studenților, la finalul studiilor universitare, o mai bună inserție în piața muncii.
Deschiderea evenimentului va avea loc în intervalul orar 10:00 – 11:00, urmată de activități la standurile companiilor și workshop-uri susținute de reprezentanții angajatorilor.