Femeile din Târgu Mureş care nu îşi mai folosesc poşetele vechi sunt invitate să le doneze în cadrul proiectului „Puternice împreună, femei pentru femei”, iniţiat de o organizaţie de tineri, iar donaţiile respective vor ajunge în luna octombrie la femei din medii defavorizate.
„Multe femei au cel puţin o poşetă pe care nu o mai folosesc şi care zace uitată pe undeva. Sunt multe femei însă în jurul nostru … şi nu puţine, care nu au şi poate nu au avut nicicând o poşetă. Din dorinţa de a împărtăşi din abundenţa şi bucuria noastră, acelora mai puţin norocoase, din credinţa că împreună se poate sădi un zâmbet, se poate aduce o mângâiere acolo unde viaţa a dat o palmă, acolo unde a săpat răni adânci, am iniţiat proiectul ‘Puternice împreună, femei pentru femei'”, a anunţat, miercuri, JCI Târgu Mureş.
Potrivit organizaţiei, în cadrul acestui proiect, care se desfăşoară până la începutul lunii octombrie, se vor colecta poşete cu produse de igienă personală pentru femei, care vor fi livrate cu ajutorul Fundaţiei „Casa Dragostei şi a Milei”, partener în cadrul acestei iniţiative, femeilor ce provin din diverse medii dezavantajate ale judeţului Mureş.
„La momentul livrării poşetelor cu produse, beneficiarele vor primi totodată de la profesionişti din sistemul medical şi informaţii utile despre anumite afecţiuni cu care se confruntă în special femeile şi metode privind prevenţia acestora. Persoanele interesate să sprijine campania JCI pot dona o poşetă cu produsele de igienă propuse până la finalul lunii septembrie. Rugămintea organizatorilor este ca poşetele să fie în stare bună, iar produsele de igienă să fie noi”, au arătat iniţiatorii, precizând că punctele de colectare a poşetelor sunt Restaurantul Citadel, J’ai Bistrot şi Scarlet Cafe din Târgu Mureş. AGERPRES