Departamentul de Consiliere, Orientare Profesională şi Informare Studenţi (DCOPIS) din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, prin coordonatorul acestuia, șef de lucrări dr. Cosmin Popa, organizează, în data de 8 mai 2019, începând cu ora 12.00, la Casa de Cultură a Studenților din Târgu Mureș, evenimentul intitulat „Fenomenul „Fake News” și manipularea psihologică”, al cărui invitat este prof. dr. Daniel David.
Prof. dr. Daniel David este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică și psihoterapie (științe cognitive clinice) la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În prezent, predă și la Icahn School of Medicine at Mount Sinai și este director de cercetare al Institutului Albert Ellis, ambele aflate în New York, SUA.
Prof. dr. Daniel David va vorbi despre știrile false și manipularea psihologică în medicină și în societate. „Într-o lume în care suntem „bombardați” cu știri false și în care studii serioase din medicină sau psihologie sunt contestate de anumite mișcări „anti”, se impune o filtrare informațională rațională în scopul de a diferenția informațiile științifice adevărate de cele pseudoștiințifice și false”, a transmis șef de lucrări dr. Cosmin Popa.