„Fericirea e un ac de siguranță” de Răzvan Exarhu este cartea care te va bucura și întrista în același timp; un tablou al vieții cotidiene construit din episoade hilare și momente de un tragism caragialian, cartea te va destinde după o zi lungă sau te va pune pe gânduri într-o după-amiază caldă și leneșă de vară. O carte pentru fiecare din noi, pentru toți cei care își caută propriul ac de siguranță.
Dacă s-ar pune întrebarea asta pe stradă, în faţa camerei, fără prea mult timp de gândire, am vedea foarte multe riduri de expresie. Sigur ar apărea mai multe mutre cu şănţuleţ între ochi decât ne imaginăm aşa, la un exerciţiu. Un fel de aoleo, ce le spun eu ăstora că mă face fericit, că nu m-am pregătit pentru astăzi?! De fericire ne arde nouă, fericirea e ceva serios, pe care te poţi baza, nu o frivolitate, trebuie să fie un sentiment profund, înălţător şi emoţionant, cum e costumul ăla bun, e ceva care se trăieşte la ocazii şi de obicei trebuie supus unui control, pentru că ce e prea mult e prea mult şi bate la ochi.
Păi, se poate să umbli fericit pe stradă?! În plină zi?! Să sfidezi atâţia oameni serioşi, care nu cred că arăţi aşa pentru că vii de la înot, să-i faci să creadă cine ştie ce grozăvii despre tine?! Că poate eşti vreun excentric, care umblă pe skateboard zâmbind chiar şi fără să aibă căştile pe urechi, nu că asta ar fi o scuză. Se pare că fericirea asta născută de lucrurile pe care le faci sau le trăieşti nu poate să apară în spaţiul public, e ca o boală ruşinoasă, e o perversiune greu de imaginat.
Răzvan Exarhu construiește din episoade cotidiene și fărâme de realitate o imagine vie a societății cu ticurile, poftele și dorințele ei. De un umor fin și pe alocuri sarcastic, „Fericirea e un ac de siguranță” este sinceră și necesară, plină de anecdote ilare și concluzii neașteptate pe care avem nevoie să le citim, sa ni le reamintim.
Oricum ar fi, pare suspect şi devine respingător să arăţi destins sau să evoci experienţe fericite. Deşi ar putea semăna cu o încurajare, lucrurile astea deprimă, exemplele simple sună prea simplist, tot ce e direct şi la îndemână pare preţios şi îndepărtat şi nici nu pari foarte modest când vorbeşti despre cât de bine te simţi când un bătrân îţi predă secretele tăiatului la vie.