Fermierii români – și nu numai ei – vor putea beneficia pentru suma de 9,95 euro/an de informații utile despre starea vremii și prognoze agrometeorologice din orice locație din România, cu ajutorul aplicației Inovagria Meteo, lansată miercuri de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) și Siveco România.
„Datele sunt venite de la cele 160 de stații meteo din cadrul ANM, iar modelul este de 35.000 de puncte de grilă, în toată țara, astfel încât acuratețea datelor meteorologice elaborate în cadrul modelului de prognoză să acopere foarte multe localități. Astfel, fiecare utilizator, indiferent unde se află, poate beneficia de informații utile de prognoză, din oră în oră, pentru 9,95 euro pe an pentru orice locație pe care și-o dorește din România”, a declarat, miercuri, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, într-o conferință de presă.
În ceea ce privește dezvoltarea ulterioară, Mateescu susține că va exista și o componentă de sezon a acestei aplicații, cu o actualizare în fiecare zi de luni, pentru următoarele două săptămâni.
Prezentă la eveniment, ministrul Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu, a declarat că acesta soft este extraordinar de important pentru toți producătorii agricoli din România, pentru că vor putea să vadă pe telefon exact care este starea vremii, astfel încât să poată să prevină orice eveniment ce ar putea aduce pagube.
Întrebată de ce nu s-a putut realiza până acum o astfel de aplicație, ministrul a răspuns: „Dezvoltarea IT-ului din ultima perioadă este cea care ne-a ajutat”.
Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe Google Play și utilizată timp de o săptămână, respectiv până pe 14 septembrie.
Aplicația Inovagria oferă utilizatorilor acces, de oriunde și oricând, la o serie de date meteo și agrometeo importante, precum: condițiile meteo pentru orice loc din România, prognoza meteo specializată pentru următoarele 24 de ore și pe 3 zile pentru orice locație din România, temperatura aerului și a solului, dar și minima și maxima zilei, cantitatea de precipitații, umiditatea aerului și umiditatea solului, presiunea atmosferică, viteza vântului și rafala maximă a vântului, rezerva de apă din sol pentru cultura de grâu și porumb și buletinul agrometeorologic, avertizări imediate de vreme severă la nivel de localitate, fenomene de risc, istoric meteorologic pentru fiecare stație meteo.
AGERPRES