Festivalul Văii Gurghiului, ediţia a IX-a începe azi, pe platoul de „La Fâncel” din Ibăneşti. Timp de trei zile, vizitatorii sunt aşteptaţi cu tradiţii, obiceiuri populare, mâncare autohtonă, voie bună şi aer curat. În prima zi vor urca pe scenă Florin Vos şi Antonia, sâmbăta ansambluri folclorice de pe Valea Gurghiului, Pavel Stratan, Amadeus şi Aurel Tămaş, iar duminică Ioan Bocşa, Dumitru Fărcaş, Sergiu Cipariu, seara, Lora şi Vunk. Ordinea publică va fi asigurată de echipe ale Poliţiei şi Jandarmeriei, iar pompierii vor fi prezenţi pentru prevenirea incendiilor. „Festivalul Văii Gurghiului este unul dintre evenimentele pe care Consiliul Județean Mureș le susține cu cea mai mare implicare. Cele trei zile de sărbătoare de pe platoul “La Fâncel” trezesc interesul a mii de mureșeni, iar cele opt ediții de până acum au reușit să aducă la Ibănești foarte mulți turiști din toate zonele țării. Ceea ce se întâmplă la Ibănești este mai mult decât un festival: este una dintre cele mai bune oportunități ale județului Mureș de a-și promova valorile tradiționale, precum și potențialul turistic. Felicit, de aceea, comunitățile din Gurghiu, Hodac, Ibănești, Reghin și Solovăstru pentru profesionalismul dovedit în organizarea de nouă ani a Festivalului Văii Gurghiului și îi invit pe toți mureșenii, în acest sfârșit de săptămână, să ne bucurăm împreună de frumusețea satului românesc. În această postare puteți vedea câteva imagini surprinse astăzi, în timpul pregătirilor pentru festival”, a scris pe pagina sa de facebook, Ciprian Dobre, preşedintele CJ Mureş.
Festival de 3 zile "La Fâncel"
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.