Casa de cultură a studenților Tg. Mureș împreună cu Asociația culturală ”PARTITURA” organizează, între 10 – 14 mai, a IX-a ediție a Festivalului internațional de jazz pentru studenți: International Youth Jazz Competition and Festival.
Evenimentul se va fesfășura în incinta clubului Jazz&Blues Club din Tg. Mureș.
Scopul acestui festival-concurs este de a îmbunătăți relațiile studenților şi profesorilor din diferitele academii de muzică, din țară și străinătate, de a oferi studenţilor-muzicieni şansa de afirmare și de a amplifica activitățile culturale ale iubitorilor de jazz din județul Mureș.
Programul festivalului este compus din două părți: programul-concurs al studenţilor-muzicieni, din timpul zilei şi concertele de seară, susţinute de trupe de jazz profesioniste. Pe lângă aceste activități, în fiecare zi de joi până duminică vor fi organizate ateliere – workshopuri, în cadrul cărora muzicienii consacrați invitați își împărtășesc experiența şi viziunile proprii cu participanții.
Ca o noutate în acest an, pe toată perioada festivalului vor avea loc expoziții tematice de grafică, fotografice, sau de bijuterii de manufactură cu temă muzicală și degustări de vinuri.
Nu vor lipsi cunoscuții Mike Godoroja și Florian Lungu.
Seria concertelor se va încheia duminică cu On Impulse ft Deborah Carter din Statele Unite.
Program
Miercuri, 10 mai – Sala MARE (de la Jazz&Blues Club)
● 19:00 – Primirea invitaților
● 20:00 – Concert deschidere: Say What! Trio (Tg. Mures / Cluj-Napoca)
● 22:00 – Concert Alex Man şi Gyárfás István Guitar Duo (Ro/Hu)
Joi, 11 mai – Sala MARE (de la Jazz&Blues Club)
● 10-12 – Workshop: Sárik Péter – „Oare ce este jazz-ul?”
● 12-14 – pauză de masă
● 16-19 – Program competiţie
● 21:00 – Concert Big Band (Univ. de Arte George Enescu Iași, RO)
● 22:00 – Concert Sorin Zlat Trio (România)
După concert – Jam Session
Vineri, 12 mai – Sala BUNKER (de la Jazz&Blues Club)
● 10-12 – Workshop: Gyárfás István și Alex Man – „Chitara în jazz”
● 12-14 – pauză de masă
● 16-19 – Program competiţie
● 21:00 – Concert Teodora Enache Trio (T. Enache, Peter Klohmann & Yuriy Sych) (RO, GER)
După concert – Jam Session
Sâmbătă 13 mai – Sala BUNKER (de la Jazz&Blues Club)
● 10-12 – Workshop: Mihai Godoroja – „Jazz-ul şi Blues-ul în media”
● 12-14 – pauză de masă
● 16-19 – Program competiţie
● 21:00 – Concert Váczi Eszter & Quartet (Budapesta, Hu)
● 23:00 – Concert DAS Trio (câștigătorii ediţiei din 2016)
După concert – Jam Session
Duminică, 14 mai – Sala MARE (de la Jazz&Blues Club)
● 10-12 – Workshop: Florian Lungu – „Influenţa jazz-ului în viaţa de cuplu”
● 12-14 – pauză de masă
● 16-19 – Program competiţie – Finală; Anunțarea rezultatelor; Decernarea premiilor
● 21:00 – Concert On Impulse cu Deborah Carter (NL, USA)
*Expoziții tematice, lansare de carte, degustări de vinuri în fiecare seară, bijuterii cu tema muzicala
*Activități artistice (caricatura-grafică) ale Liceului Vocațional de Artă din Tg. Mureș