În data de 28 septembrie 2013 Casa de Cultură a Studenților Târgu Mureș organizează ”Festivalul Național de Breakdance”– Get Down- Ediția a IV–a. Festivalul- concurs de breakdance este conceput ca o manifestare cultural-artistică, care se adresează tinerilor și studenților amatori de breakdance din cadrul caselor de cultură studențești. Acest festival urmărește readucerea, mai consistentă, în actualitate a acestui gen (battle) și încurajarea talentelor în materie de dans. La această competiție vor concura trupe din: Argeș, Iaşi, București, Brașov, Cluj, Galați, Petroșani, Sibiu, Timișoara și nu în ultimul rând Târgu Mureș având posibilitatea de a participa la următoarele secțiuni: 3vs 3, 1vs1. Juriul concursului va include specialiști în domeniu desemnați de organizator, care va evalua concurenții după următoarele criterii: originalitate, valoare interpretativă, impresie artistică, compoziție coregrafică și dificultate. Trupele câștigătoare vor primi diplome și premii. Pe tot parcursul show-ului va mixa DJ RAFFU. Festivalul se va desfăşura în CLUBUL JAZZ & BLUES de la ora 16.00.
Festival Național de Breakdance, la ediția a patra
Category: Stirile Punctul