Directorul artistic al celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Naţional Studenţesc de Satiră şi Umor de la Târgu Mureş, regizorul Liviu Pancu, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că manifestarea va deveni, de anul viitor, una internaţională.
Liviu Pancu a spus că organizatorii Festivalului Naţional Studenţesc de Satiră şi Umor de la Târgu Mureş, care s-a desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute şi la care au luat parte peste 100 de participanţi din 12 centre universitare din România, au luat decizia ca, de anul viitor, să fie invitate şi centrele universitare din oraşele şi landurile înfrăţite cu municipiul Târgu Mureş şi cu Consiliul Judeţean Mureş.
Acesta a arătat că, pentru început, se va lansa o provocare studenţilor străini pentru trei secţiuni – pantomimă, caricaturi şi fotografii umoristice – în timp ce studenţii din România vor concura la interpretare, pantomimă, program satiric şi umoristic, cântec satiric, stand up comedy, concurs de creaţie, caricaturi şi fotografii umoristice.
Unul dintre membrii juriului, actorul Rudy Moca, a arătat că manifestarea din acesta an a făcut practic trecerea de la umorul amator, la cel profesionist, juriul fiind extrem de exigent în această privinţă.
‘S-a depăşit nivelul de amatorism. Datorită organizării şi prezentării, festivalul a trecut de nivelul amatorismului spre atingerea standardelor profesioniste. Datorită lui Cornel Udrea (directorul onorific al manifestării şi membru al juriului, n.r.), comedia a devenit extrem de serios evaluată şi poate din acest motiv mulţi dintre cei care se aşteptau să câştige nu au fost nominalizaţi. Prin prisma jurizării, studenţii vor fi nevoiţi să realizeze că la a face comedie e nevoie de cap şi nu doar să scoţi nişte onomatopee care să provoace râsul. Din acest motiv festivalul nu mai are voie să scadă sub standardul din acest an, iar studenţii trebuie să facă diferenţa între amatorism şi calitate’, a arătat Moca.
Actorul a susţinut că, datorită exigenţei juriului, au fost secţiuni la care nu s-a acordat Locul I sau primele două locuri.
Festivalul Naţional Studenţesc de Satiră şi Umor de la Târgu Mureş, ediţia din acest an, pe lângă concursul propriu-zis, a prezentat expoziţii de caricatură şi fotografie, concursuri maraton de bancuri ‘Cu mască, fără mască’, gala cineaştilor pe telefoane mobile, dar şi acţiuni de stimulare a umorului studenţesc în spaţii neconvenţionale.
În primele 4 zile ale festivalului, în centrele universitare din Târgu Mureş au fost amplasate panouri de peste 6 metri, pe care fiecare participant a făcut o caricatură, un desen sau a scris un banc, iar aceste panouri au servit ca decor la spectacolul de gală.
AGERPRES